5.000 de oameni au protestat la Kiev împotriva Moscovei

Manifestanţii, care au răspuns în special apelului partidului fostului preşedinte Petro Poroşenko, s-au reunit în centrul capitalei Ucrainei. Ei au afişat bannere cu mesajele de genul: “Nu capitulării” şi “Stai departe de Moscova”, scrie News.ro

Cei doi lideri urmează să se întâlnească – pentru prima oară de la alegerea în aprilie a fostului unorist preşedinte al ţării – într-un summit de pace cvadripartit, la Paris, luni, la care vor participa preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

“Mă tem de rezultatele summit-ului. Nu aştept nimic bun de la preşedintele nostru, pentru că este o persoană slabă. Mă tem că vinde interesele statului”, a afirmat Anna Gnilitska, agricultoare în vârstă de 47 de ani venită din regiunea Zaporoje.

“În schimbul gazului ieftin pe care îl poate propune Rusia, Zelenski ar putea face concesii cu privire la Donbass şi la statutul său”, a spus şi Oleksandre Zubcenko, pensionat în vârstă de 61 de ani.

Summit-ul de la Paris are ca scop relansarea negocierilor de pace în estul Ucrainei – singurul război activ din Europa. Niciun progres real nu este aşteptat la acest summit, însă organizarea unei asemenea reuniuni este primită cu optimism, după trei ani de paralizie a negocierilor la cel mai înalt nivel.

Războiul între Kiev şi separatiştii proruşi din regiunea Donbas s-a soldat cu 13.000 de morţi în decurs de cinci ani.

Occidentul şi Ucraina acuză Moscova că îi finanţează şi îi înarmează pe rebeli, lucru negat de Rusia. Acest summit este extrem de aşteptat, după trei ani de paralizie a negocierilor la cel mai înalt nivel, chiar dacă nu este sperat niciun rezultat real.