Memoria trecutului recent este o miză în toate campaniile electorale. În România în jurul unor teme precum interpretarea perioadei comuniste, a momentului decembrie 1989 sau a perioadei 13-15 iunie, s-a organizat chiar clivajul politic central în primii ani de după 1989. Însă dincolo de acest exemplu extrem, specific tranziției de la un regim totalitar la unul ce se vrea democratic, în orice campanie electorală se vorbește despre trecut: de la identitatea fiecărui partid, care implică o memorie partizană specifică, punct de vedere asupra trecutului care pune în valoare formațiunea politică, până la interpretarea simplei performanțe la guvernare.
Recent au fost publicate la câteva ore distanță pe Hotnews și pe Spot Media doua articole care ating un punct esențial nu numai al confruntărilor politice din acest an electoral, dar și al luptei pentru (re)modelarea spiritul public: acela al memoriei colective.
Hotnews preia un text publicat sub egida Fundației Adenauer, semnat de un cunoscut sociolog din Cluj, din care aflăm că Mircea Geoană are « cea mai bună imagine dintre toți posibilii candidați anunțați până acum », și iată unul din motivele invocate: « Chiar dacă momentul 2009 a rămas în memoria colectivă, ea a devenit irelevantă ».
Articolul de pe SpotMedia are titlul: « Bucureștiul electoral și halucinant: Ca și cum Roșia Montană, Colectiv, amnistia și grațierea sau 10 august n-ar fi existat ».
Am uitat trecutul foarte recent? Putem gândi politica fără reperele date de memoria socială? Cine ne ajută să uităm la nivel colectiv și de ce?
Memorie recentă și joc electoral
Memoria trecutului recent este o miză în toate campaniile electorale. În România în jurul unor teme precum interpretarea perioadei comuniste, a momentului decembrie 1989 sau a perioadei 13-15 iunie, s-a organizat chiar clivajul politic central în primii ani de după 1989. Însă dincolo de acest exemplu extrem, specific tranziției de la un regim totalitar la unul ce se vrea democratic, în orice campanie electorală se vorbește despre trecut: de la identitatea fiecărui partid, care implică o memorie partizană specifică, punct de vedere asupra trecutului care pune în valoare formațiunea politică, până la interpretarea simplei performanțe la guvernare. Miza acestei interpretări e decisivă pentru că, în funcție de ea, există sau nu o anumită credibilitate în raport cu programele, a se citi promisiunile, partidelor. De aici rezultă și un avantaj al partidelor noi sau care nu au guvernat, acestea nu au un pasiv de apărat.
În contextul anului 2024 este clar că PSD și PNL, deși candidează pe liste comune la europarlamentare și în unele locuri la locale, nu-și pot sacrifica identitatea ignorând contradicțiile între memoriile trecutului pe care le invocă fiecare. Nu o incompatibilitate propriu-zis ideologică, ci una dominată de atitudinea față de trecut, împiedică o parte a electoratului PNL de a vota lista comună cu PSD. Situația e radical diferită de momentul 2012, atunci când alianța PSD-PNL (USL) era îndreptată către un adversar bine identificat: Traian Băsescu. Acum acest adversar nu e atât de clar definit, iar proiectul comun se reduce la ideea stabilității, care nu e chiar mobilizatoare pentru electoratul liberal.