O nouă comasare? Ionuț Stroe: Ne-am dori alegeri, poate, organizate împreună

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Ionuț Stroe spune că PNL și-ar dori simplificarea calendarului electoral și, de ce nu, comasarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare: ”Ne-am dori să avem de exemplu niște alegeri, poate, organizate împreună, ne-am dori de exemplu un timp de dezbatere mult mai mare pentru cei care vor candida, pentru a beneficia cât mai mult de pe urma acestei dezbateri, apropo de interesul cetățenilor pentru alegerile prezidențiale”.

Ionuț Stroe nu vede fraude la alegerile din 9 iunie

Pentru a afișa acest conținut , trebuie sa autorizați cookie-urile de măsurare a audienței și publicității.

AcceptațiGestionarea opțiunilor mele

Ionuț Stroe nu vede fraude la alegerile din 9 iunie© RFI/Eduard Vasilică

În opinia sa, ”dacă e să gândim normal, perioada concediilor sau perioada verii nu e tocmai potrivită pentru a purta o campanie electorală consistentă, o campanie electorală care într-adevăr să ofere publicului ceea ce-și dorește cu siguranță, adică teme, dezbateri, o competiție, vizibilitate. Dacă ne-am gândi să avem toate aceste lucruri, poate, în mod tradițional de altfel, cum se organizează în România, toamna ar fi mai potrivită sau poate chiar sfârșitul toamnei, luna noiembrie, pentru a avea această competiție prezidențială”.

Acordul inițial cu PSD privind data alegerilor prezidențiale, la nivel de principiu

Ionuț Stroe amintește că ”există un acord, de ce să nu o spunem, între cele două partide, stabilit acum ceva vreme, la nivel de principiu, în legătură cu luna septembrie. Nu e nici un fel de problemă, din punctul nostru de vedere, să le organizăm, oricând suntem la fel de bine pregătiți, dar într-adevăr, poate că ar fi mai potrivită toamna acestui an”.

Întrebat de ce nu s-a gândit PNL la aceste argumente astă primăvară, când coaliția a decis calendarul pentru întregul an electoral, liberalul a răspuns: ”Vă asigur că poziția noastră a fost aceeași. De altfel, am spus-o foarte clar încă de anul trecut (…), ne-am fi dorit să avem nu cinci runde de alegeri, ci cât mai puține posibil. Argumentele sunt evident de natură organizatorică, s-ar fi făcut și ceva economii la bugetul statului, ar fi existat și o participare mult mai mare din partea cetățenilor, lucru de altfel confirmat de aceste locale împreună cu europarlamentarele (…), dar tot timpul, această relație sau această coaliție a fost rodul unor compromisuri care s-au făcut și în mod evident și de data aceasta va fi la fel”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns