Citiți continuarea
Florin Roman spune că liberalii vor alegeri prezidențiale în noiembrie: ”PNL consideră că alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc, ca și în 2019 și ca și în 2014, la termen, adică în luna noiembrie”.
Întrebat de ce s-a răzgândit PNL, după ce în martie a stabilit împreună cu PSD ca alegerile prezidențiale să aibă loc în septembrie, liberalul a răspuns: ”Adevărul este că la momentul martie s-a discutat despre o decizie care va fi luată în coaliție, după data de 10, după cunoașterea rezultatelor și la momentul respectiv se punea problema unui tandem președinte-premier și unei liste comune pentru Parlament. Or la Sâmbăta de Sus, primii care au încălcat acea regulă au fost cei de la PSD, când au anunțat candidatul în persoana președintelui PSD”.
Critici pentru Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu a acuzat PNL că nu-și ține cuvântul dat în martie. ”Nu voi răspunde provocărilor de a declanşa o criză guvernamentală şi instabilitate în România (…). Onoarea nu este numai pe panouri, este şi în discuții”, a afirmat șeful Executivului.
Florin Roman îi dă replica: ”Din punctul meu de vedere, domnul Ciolacu este ultimul care poate vorbi de onoare în relația cu domnul Ciucă. Să nu uităm totuși că domnul Ciucă a fost singurul politician din România ultimilor 34 de ani care și-a respectat și cuvântul și onoarea, renunțând la un mandat de premier, pentru a face rocada cu domnul Ciolacu”.
Vicepreședintele PNL critică decizia premierului Marcel Ciolacu de a organiza consultări cu partidele pe tema datei alegerilor prezidențiale: ”Este puțin o atitudine bipolară, pentru că domnul Ciolacu intră pe nișa prezidențială, încearcă să facă niște consultări cu partidele politice, deși nu are acest atribut constituțional, acest atribut constituțional revine președintelui României”.
Va rupe PNL coaliția cu PSD, din cauza alegerilor prezidențiale?
Întrebat ce va face PNL, dacă PSD respinge propunerea liberalilor privind organizarea alegerilor prezidențiale în noiembrie, Florin Roman a răspuns: ”Dacă nu acceptă această propunere constituțională, este decizia politică a domniei sale și probabil că vor exista și consecințele politice ale faptului că domnia sa va transforma data alegerilor într-o chestiune care ține de agenda lui personală”.
Întrebat ce înseamnă că vor exista consecințe, vicepreședintele PNL a precizat: ”În sensul că noi, liberalii, nu vom fi de acord cu o altă dată decât cea prevăzută de lege și de Constituție, pe mandatul președintelui”.
Întrebat dacă PNL va rupe coaliția cu PSD, Florin Roman a răspuns: ”Nu, PNL va sta la guvernare exact așa cum a stat și în perioada în care am avut pandemie în România, cum a stat și în perioada în care am avut o criză energetică, noi nu am dat bir cu fugiții niciodată, pentru că avem o responsabilitate de-a lungul istoriei noastre și am dovedit-o de fiecare dată”.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională
