Citiți continuarea
Cei 155 de deputați vor începe o nouă carieră, odată ce va fi declarată deschisă noua legislatură la Palais-Bourbon. În total sunt 577 de deputați iar prima sesiune plenară va fi pe 18 iulie.
Cel mai tânăr deputat se numește Flavien Termet și are doar 22 de ani. Face parte din Reuniunea Națională, studiază dreptul și științele politice. La polul opus se află tot un membru al extremei drepte, José Gonzalez: el are 81 de ani.
Nou ales este și Raphaël Arnault – este militant antifascist, fișat S se serviciile de securitate franceze. Este vorba de registrul ministerului de Interne în care se regăsesc numele unor persoane ce ar putea reprezenta o amenințare pentru securitatea națională a Franței.
Raphaël Arnault a candidat din partea Franței Nesupuse, extrema stângă și și-a câștigat mandatul cu 54,98% din voturi, în fața unei candidate de extremă dreaptă, din Reuniunea Națională.
Are 29 de ani, este din Lyon iar în 2018 a fondat la Jeune Garde antifasciste / Tânăra Gardă Antifascistă, o mișcare ce își asumă o strategie împotriva ultradreptei violente.
În aprilie 2023, cu ocazia protestelor duse împotriva reformei pensiilor, el invoca pe rețeaua X „urgența ca țara să se apăre de atacurile extremei drepte”.
În timpul campaniei electorale, militantul a devenit ținta Reuniunii Naționale. Jordan Bardella scria pe rețeaua X că “acest candidat fișat S, liderul unui grup antisemit, nu trebuie să intre în Adunarea Națională”.
Coordonatorul formațiuni La France Insoumise, Manuel Bompard a reacționat imediat și i-a luat apărarea lui Raphaël Arnault explicând că „această fișă S nu este în sine o condamnare, nici o decizie a justiției și nici nu reprezintă o sancțiune”. Manuel Bompard a explicat că există persoane fișate S din cauza angajamentelor ecologiste ori sindicaliste.
Dar, Raphaël Arnault a fost condamnat în februarie 2022 la 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru violențe. El a explicat că a făcut apel la condamnare. Totodată, poliția l-a invitat să ofere explicații pentru un mesaj postat pe rețelele sociale în care a fost acuzat că făcea apologia terorismului. Ulterior acest mesaj a fost șters.
Stânga s-a mirat și ea de candidatura lui Raphaël Arnault. Prim-secretarul Partidului socialist, Olivier Faure afirma că Raphaël Arnault „simbolizează ultra-stânga, radicală, violentă”, în care nu se recunoaște.
Mai spunem de cel mai strâns scor înregistrat la aceste alegeri. Un deputat a fost ales cu 50,09% din voturi.Contracandidatul său a obținut 49,91%. Doar 92 de buletine de vot i-a distanțat pe acești doi candidați din Dordogne, în S-V Franței.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

