A 40-a ediție a Raliului Iașului la start

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Directorul de comunicare al Raliului Iașului, Lucian Lucescu spune că cea mai așteptată este însă Superspeciala de pe Râpa Galbenă sau ”Micul Monte Carlo” cum a fost numită. Iar organizatorii raliului speră ca în curând să fie la Iași o etapă de campionat european.

Care este secretul longevității raliului de la Iași? RFI România i-a adresat această întrebare directorului de comunicare al Raliului Iașului, Lucian Lucescu.

Este probabil un sport iubit și la Iași nu doar în alte regiuni din țară. Este meritul tuturor celor care au înțeles că Iașul are nevoie de evenimente la nivel național. Visul tuturor este să aducem aici, la Iași, o etapă de Campionat European și sper să nu treacă foarte mult timp până vom vedea acest vis împlinit. Este meritul celor care vin de fiecare dată pe probe, celor care vin la evenimente la startul festiv, la super speciala din oraș, la parcul încins să urmărească mașinile, să ia autografe de la piloți, de la copiloți, de la oficiali ai Federației. Este și meritul celor care stau în praf pe probe, pe macadamul de pe superbele probe din Iași. Se poate mult mai mult. O etapă de Campionat European, cel puțin pe macadamul de la Iași.

Ce are special ediția 2024 Raliul Iașului?

O nouă probă. Este vorba de o probă de noapte ce va avea startul sâmbătă seara, de la ora 20:30. Cu startul din comuna Dobrovăț și sosire în comuna Ciurea, satul Slobozia. Este acea probă celebră pentru sărituri. Doar că în acest an, în premieră, va fi parcursă și seara, după lăsarea întunericului. Acolo noi am pregătit surprize plăcute, sper eu. Un foc de tabără, săriturile luminate artificial, în așa fel încât să poată fi văzute foarte bine mașinile de concurs. Proba va fi și televizată. Însă sfatul nostru este să fiți prezenți acolo. Pentru că altfel să trăiește un eveniment de la fața locului decât din fața micului ecran.

Vineri, super speciala de pe Râpa Galbenă. Monte Carlo la Iași?

Micul Monte Carlo cum spun specialiștii în motorsport. La ora 18:00 în fața Palatului, startul festiv. Cu prezentarea echipajelor pe rampă și cu superbul nostru Palat al Culturii pe fundal. Apoi ne mutăm la ora 21:00 pe Râpa Galbenă pentru super speciala. Aproximativ trei ore de spectacol. Sâmbătă seara avem proba de noapte la Ciurea, satul Slobozia. Duminică, din nou, două treceri pe proba Dobrovăț și ultima dintre ele power stage, cu punctaj suplimentar pentru primele echipaje clasate. Apoi încheiem, așa cum am început sau cum începem Raliul. Tot în fața Palatului Culturii. Sosirea festivă, premierea celor mai bune trei echipaje. Umează marea festivitate de premiere tot acolo, în jurul orei 17.30. Vor fi înmînate trofeele pentru cele mai bune echipaje și bineînțeles, clasamentul general FIA. Și sperăm să avem vreme bună. Asta este cel mai important pentru un raliu pe macadam. Dacă plouă pe probe nu va mai fi la fel de spectaculos.

Câte echipaje la start?

60 de echipaje. Avem cam tot ce ce are mai bun motosportul românesc în materie de raliuri.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns