Citiți continuarea
Gabriel Vlase, fost politician PSD, a copiat de la un politician PNL, Sorin Frunzăverde, potrivit dezvăluirii de azi a PressOne. Reșițean de origine, liderul liberal Frunzăverde a murit la 59 de ani, în 2019.
Un alt politician, devenit între timp șeful serviciului secret SIE, a devenit doctor printr-o fraudă academică, susține ziarista Emilia Șercan. Teza de doctorat a directorului Serviciului de Informații Externe (SIE), Gabriel Vlase, numit în funcție de Klaus Iohannis în 2018, conține 66 de pagini plagiate din teza fostului ministru al Apărării Sorin Frunzăverde, arată jurnalista Emilia Șercan într-o investigație publicată în PressOne.
Cea mai lungă secvență de conținut plagiat numără 16 pagini consecutive. Acestea sunt luate din teza de doctorat susținută de Frunzăverde în 2004 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale.
Vlase nu a negat nici măcar o singură dată, în discuția cu PressOne, că și-a plagiat doctoratul. La doar două zile de când președintele Klaus Iohannis l-a numit pe Vlase la șefia spionajului românesc, Newsweek România scria despre paragrafele plagiate în teza de doctorat a noului director SIE. Două dintre cele patru lucrări indicate de Newsweek România ca fiind plagiate de Vlase au, la rândul lor, conținut plagiat din cartea lui Frunzăverde, fapt descoperit pe parcursul documentării realizate de Emilia Șercan pentru investigația din PressOne.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

