Citiți continuarea
Întrebat ce slogan ar alege între „Votaţi un om care nu ştie ce face!”, „El fură, ca să n-o faci tu” şi „Voi mări pensiile rudelor mele”, Marcel Ciolacu a răspuns, într-o emisiune la Pro Tv, că ar alege primul slogan, scrie News.ro.
„Când te bagi într-o asemenea luptă, cam nu ştii ce faci. Suntem la începutul ei, o să vedeţi în cele 61 de zile rămase”, a argumentat Ciolacu.
Întrebat dacă crede că „începe măcelul” în campanie, liderul PSD a răspuns: „Începe, categoric”.
„Nu putem să ne abţinem, suntem cum e scorpionul cu broscuţa. Îi spune broscuţa: ”Să nu mă înţepi, că ne înecăm amândoi!” O înţeapă. ”Nu m-am putut abţine”. Cam aşa o să păţim”, a adăugat Ciolacu.
Până când se depun candidaturile la alegerile prezidențiale 2024
Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe pe 25 octombrie.
Cel mai târziu la data de 5 octombrie, ora 24:00, se vor depune candidaturile la prezidenţiale; vor intra în cursa electorală reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar şi candidaţi independenţi.
Pe 10 octombrie, candidaturile rămân definitive. Candidaturile şi semnele electorale definitive sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale constituite, precum şi prin intermediul mass-media, în ordinea în care au fost depuse.
În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor – 12 octombrie, are loc stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot.
Prima zi a votării în străinătate: pe 22 noiembrie, ora 12:00, începe votarea în diaspora, iar la ora 21:00 se încheie. În preziua datei alegerilor: 23 noiembrie, ora 7:00, se încheie campania electorală.A doua zi a votării în străinătate: 23 noiembrie, ora 7:00, românii din afară îşi exercită dreptul de vot până la ora 21:00.În ajunul datei alegerilor, pe 23 noiembrie, între orele 18:00 şi 20:00, se primesc cererile de votare prin intermediul urnei speciale.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

