Jurnaliști hărțuiți de Diana Șoșoacă pe holurile Parlamentului. CNA a sesizat Parchetul General și cere MAI să asigure protecție presei

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

CNA a sesizat Parchetul General cu privire la agresiunea comisă vineri de către Diana Șoșoacă asupra echipei Antena 3 , în incinta Palatului Parlamentului, exact în momentul în care jurnaliștii își exercitau profesia.

Vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, a avut o intervenție și la Digi24, subliniind că este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat vineri pe holurile Parlamentului, mai ales că în grupul liderei SOS se aflau și personaje care nu-s parlamentari, referindu-se la individul de pe TikTok, cunoscut sub numele de „Makaveli”, care ar avea mai multe dosare penale deschise pentru loviri și alte violențe. În clipul postat pe rețeaua de socializare, se aude și se vede cum Șoșoacă îl instigă pe „Makaveli” să se ducă să-i ia în primire pe jurnaliștii de la Antena3. Șoșoacă a mai spus că „Makaveli” a fost angajat „consilierul” grupului SOS, pentru că „are o inteligență nativă”, scrie G4Media.ro.

„Nu se poate să intri în Parlament și să te comporți astfel cu niște jurnaliști, sau cu orice persoană, dar mai ales cu jurnaliștii care-și exercită profesia”, a spus Jucan, precizând că CNA va documente toate agresiunile din ultima perioadă și că le va transmite către birourile celor două Camere parlamentare, în scopul modificării regulamentelor interioare. ”Vom încerca să obținem modificarea regulamentelor, iar atunci când cineva greșește astfel să fie sancționat”, a spus Valentin Jucan.

Reprezentantul CNA arată că ceea ce s-a întâmplat vineri în Parlament nu mai este un incident izolat și că devine un pericol pentru democrație.

„E grav că agresiunea nu s-a întâmplat oriunde ci pe holurile Parlamentului, dacă nu mă înșel chiar la ușa președintelui Camerei Deputaților. Iar în grupul acela (al Dianei Șoșoacă – n.red) au ajuns și persoane civile care nu-s parlamentari și care au contribuit la tot circul. Eu mă întreb dacă mai există cineva care oferă securitate în acest Parlament”, a comentat Valentin Jucan.

El a mai spus că CNA a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să asigure protecție jurnaliștilor, așa cum este prevăzut în Legea audiovozualului, la articolul 8, alineat 1 și 2.

Antena 3: Parchetul General a deschis deja un dosar de cercetare penală

De asemenea, News.ro citează Antena 3 care spune că Parchetul General s-ar fi autosesizat şi deschis deja un dosar de cercetare penală după ce Diana Şoşoacă a agresat echipa postului de televiziune în Parlament.

Potrivit Antena 3, Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar pentru infracţiunea de tulburare a ordinii publice şi purtare abuzivă, după ce Diana Şoşoacă şi oamenii ei au ameninţat, hărţuit şi jignit echipa postului de televiziune, în Parlamentul României.

Antena 3 CNN a decis să oprească difuzarea declaraţiilor publice ale Dianei Şoşoacă, ale liderilor partidului pe care îl conduce, precum şi a personajelor din anturajul acesteia

„Protejați jurnaliștii de mesaje agresive și de instigare la ură”

Vineri dimineață, CNA a lansat pe un apel intitulat „Protejați jurnaliștii de mesaje agresive și de instigare la ură”, în care le cere „tuturor protagoniștilor spațiului de comunicare publică să se abțină de la orice formă de agresiune, în particular, agresiune verbală la adresa jurnaliștilor”.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns