Citiți continuarea
Tinerii trăiesc o civilizație a imaginii în detrimentul civilizației textului. Radu Vancu crede că algoritmii digitali ne izolează și ajungem să ne radicalizăm.
Cum a perceput timpul din momentul izbucnirii războiului din Ucraina? RFI România i-a adresat această întrebare scriitorului Radu Vancu.
Are gustul ororii. Ăsta era gustul cel mai intens. Senzația fizică absolut teribilă pe care mi-a trezit-o timpul după 24 februarie 2022. Nu credeam că mai sunt posibile războaie în care ideologiile să conducă la crimă în masă, la gropi comune, la tortură, la toată oroarea pe care o experimentam cu toții în zilele respective. Eu mi-am făcut semi-iluzia că noi ca specie am învățat tot ce era de învățat din experiența războiului al doilea și a Holocaustului. Credeam ca și Judith Schlar, marea filozofă politică, că am învățat să fim liberali măcar de frică, cum spune ea.
Spune că măcar de frică ar trebui să învățăm să construim instituții liberale, tolerante, în care să învățăm să conviețuim și nu să ne ucidem reciproc. Ei bine, iată că după 8 decenii de liberalism al fricii, după 8 decenii de construcții de instituții care să includă, se întorc în forță ideologiile excluderii, ideologiile urii, un fel de revizionism istoric care face din nou posibile războaiele și crimele în masă.
Ați scris că generația dumneavoastră a fost ultima a Galaxiei Gutenberg, generația debutată după 2010 e prima a Galaxiei Zuckerberg. Cum ne schimbăm?
Când am scris acele rânduri, mă refeream la modul lor, al generației foarte tinere, mă refeream în primul rând la voiți, la modul lor care a gândit mai ales în imagine, și nu în text. Noi, cei din Galaxia Gutenberg, eram crescuți în civilizația textului. Creierele noastre sunt niște agregatoare de text, procesoare de text și generatoare de text.
Creierele lor, ale celor crescuți în ceea ce am numit Galaxia Zuckerberg, au crescut în rețele sociale, care sunt în ce în ce mai puțin text, din ce în ce mai multă imagine. E un Ev Media, cum îl numea un filozof contemporan. Și asta se vede și în literatura pe care o produc aceste generații, care în mult mai mare măsură o literatură a imaginii, venită dinspre retele sociale, dinspre calculatoare, dinspre filme, dinspre toată civilizația imaginii și în mai mică măsură o civilizație a textului.
Dar acum, odată cu Inteligența Artificială și odată cu alegerile prin care tot mai am trecut, se mai vede ceva. Se vede că această civilizație a imaginii, această galaxie Zuckerberg, face parte dintr-o cultură digitală care nu are o natură democratică. Democrația construiește comunități și textele construiau comunități. Algoritmii digitali sunt de așa natură construiți încât ne izolează. Ne duc înspre ceea ce se cheamă echo chambers, camere cu ecou, în care vorbim de unii singuri și ne radicalizăm. E ceea ce face TikTok, ceea ce fac rețelele sociale în general, această izolare, această atomizare, această destrămare a contextului social, această singurătate, această epidemie de singurătate care e mărturisită de toată lumea și care ne face să ne simțim anxioși și vulnerabili și manipulabili apoi de către politicieni rău intenționați.