Citiți continuarea
„Note de cercetare privind orientarea politică a unor apropiaţi de stat, dizidenţi şi ‚majoritatea tăcută’”(„Eine Forschungsnotiz zu den politischen Orientierungen von Staatsnahen, Dissidenten und der „schweigenden Mehrheit“). Aşa sună titlul unui studiu, publicat recent de sociologul Julian Heide, profesor la Universitatea Humboldt din Berlin.
Sociologul a încercat să răspundă la întrebarea de ce est-germanii sînt consideraţi o masă problematică de oameni care se manifestă sceptică faţă de democraţie, împărtăşeşte idei xenofobe şi anti-migraţioniste şi nu-şi ascunde simpatiile faţă de „populismul de dreapta”. În discursul public şi în mass-media se afirmă, deseori, că majoritatea adversarilor democraţiei provin din rîndurile foştilor susţinători ai regimului din defuncta Republică Democrată Germană (RDG/DDT). Sociologul a cercetat şi poziţiile altor categorii de oameni, ca de exemplu, foşti disidenţi şi persoane care nu au ieşit în evidenţă, pe care îi numeşte „majoritatea tăcută”.
Comparînd aceste trei grupe, cercetătorul ajunge la concluzia că cel mai mare număr dintre cei nemulţumiţi cu sistemul democratic provine din acea „majoritate tăcută”. Din această categorie provine şi numărul cel mai mare de susţinători ai partidului naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD).
Şi foştii nomenclaturişti şi cei apropiaţi de sistemul comunist est-german sînt nemulţumiţi cu democraţia. Această categorie se simte mai apropiată de Partidul Stîngii (Die Linke), o formaţiune care-şi are rădăcinile în fostul partid conducător din RDG. În cazul acestei categorii, perspectiva asupra fenomenului migraţionist este mai pozitivă decît în rîndurile „mjorităţii tăcute”.
Cei mai mulţumiţi de democraţie sînt foştii dizidenţi, simpatiile lor politice se suprapun, în mare măsură, cu poziţiile Uniunii Creştin-Democrate (CDU).
Din analiza chestionarelor se desprinde că diferenţele între cele trei catagorii analizate, totuşi, nu sînt atît de mari precum s-ar fi putut aştepta. În ceea ce priveşte gradul de mulţumire cu democraţia, măsurat pe o scară de la 1 la 10 puncte, dizidenţii au obţinut 5,2 puncte, celelalte două categorii 4,4 respectiv 4,8. Diferenţa este practic sub un punct. O diferenţă şi mai mică s-a constat privitor la atitudinea faţă de migranţi.
Analista Kathrin Kühn care a interpretat datele din acest studiu este de părere că ele nu confirmă afirmaţiile din mass-media că socializarea din fosta RDG ar fi cauza principală pentru atitudini autoritare.
Dizidenţii şi sistemul liberal-democratic
Fără a nominilaza pe cineva, studiul reţine că aproape o jumătate dintre cei catalogaţi drept dizidenţi sînt nemulţumiţi cu sistemul democratic, sînt sceptici faţă de politica migraţionistă şi au înclinaţii naţionalist-autoritare.
În alte studii şi analiza s-a demonstrat că izbucnirea coronapandemiei a contribuit la radicalizarea unor foşti disidenţi est-germani, care şi-au articulat deja în anii trecuţi indispoziţia faţă de statul liberal german. Asupra derapajelor politice ale unor foşti dizidenţi a atras atenţia şi mass-media din Germania. Astfel, televiziunea publică germană (ARD) şi presa au relatat pe larg despre poziţionarea unor persoane active în opoziţia est-germană ca Siegmar Faust, Angelika Barbe, Vera Lengsfeld (ex-Wollenberger) şi Michael Beleites. O parte dintre aceştia votează astăzi cu partidul naţionalist-autoritar AfD.
Siegmar Faust, de exemplu, s-a prezentat ca un corona-negaţionist militant care a refuzat să poarte şi masca de protecţie.