Suedia: Criminalitatea în rândul minorilor în creștere accelerată

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Li se spune copii-soldați. Uneori nu au decât zece sau unsprezece ani și sunt recrutați ca asasini plătiți pentru că nu au atins vârsta de răspundere penală, stabilită la 15 ani.

„Nu am recrutat neapărat adolescenți, dar le-am cerut să facă niște lucruri pentru mine, cum ar fi să distrugă dovezi sau să arunce în aer intrări în clădiri”, mărturisește Victor, 25 de ani, fost membru al unei bande din Stockholm. „Dar cel mai adesea erau adolescenți care veneau să mă caute ei singuri. Principala motivație pentru a se alătura bandelor o reprezintă, desigur, banii. Banii, dar și o formă de statut. Eu știu ce căutam: doream să fiu respectat.”

Sunt lucruri pe care Jonas Soderlund, coordonator local, le recunoaște la copiii pe care îi întâlnește în școli, pe stradă sau în centrele de tineret. Meseria lui este să împiedice copiii să se îndrepte spre criminalitate. „Astăzi, mă ocup de copii încă de la vârsta de șase ani. Poate începe așa: de exemplu, un copil împrumută un fes frumos, de marcă, de la cineva,” explică el. „A doua zi, persoana spune că o vrea înapoi, dar pretinde brusc că fesul are o pată. Și spune: acum, îmi datorezi 300€. Apoi urmează amenințări, presiuni și apoi… este racolat.”

„Este tragic că am ajuns în punctul în care trebuie să ne gândim la un astfel de tip de lege”

În fața exploziei criminalității în rândul minorilor, guvernul de dreapta, susținut de extrema dreaptă, dorește să permită poliției să monitorizeze în secret apelurile telefonice și comunicațiile electronice ale tinerilor sub 15 ani. De asemenea, se discută despre impunerea preventivă a purtării unei brățări electronice la unii tineri încă de la vârsta de 15 ani.

Măsuri controversate, care pun sub semnul întrebării valori fundamentale ale suedezilor. „Este tragic că am ajuns să ne gândim la un astfel de tip de lege”, regretă Robert, tatăl unei adolescente de 15 ani. „În general, sunt împotriva oricărei măsuri care poate încălca integritatea persoanelor, mai ales când vine vorba despre minori. Dar criminalitatea s-a răspândit atât de mult, încât înțeleg necesitatea. Trebuie să se schimbe lucrurile.”

„De ajutor, de asta au nevoie copiii care riscă să se îndrepte spre criminalitate”, afirmă Germay Woldu, responsabil al unei asociații care se ocupă de reintegrarea în societate a foștilor deținuți și de prevenirea infracționalității în rândul tinerilor. „Să le pui o brățară electronică la picior, lăsându-i totuși în aceleași medii, nu îi va opri să aibă activități infracționale.”

Guvernul evaluează în prezent posibilitatea de a reduce vârsta răspunderii legale la 14 ani și de a permite poliției să elimine imediat conținuturile ilegale de pe rețelele sociale. Autoritățile trec la ofensivă și încearcă să combine reprimarea, supravegherea și prevenirea, chiar cu riscul sacrificării libertăților individuale.

Traducere de Ștefan Blaga, după articolul publicat de rfi.fr

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns