Londra, orașul unde totul e ”pe dos” (foto-reportaj RFI România)

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Să traversezi strada în Londra e un calvar pentru cineva care nu e localnic. Deși la multe treceri de pietoni scrie pe asfalt în ce parte trebuie să te uiți, tot traversezi cu emoții. În plus, după ce apeși pe buton, trece o veșnicie până se face verde, iar verdele durează foarte puțin, vreo 15 secunde.

Trecere de pietoni din LondraTrecere de pietoni din Londra© RFI/Cosmin Ruscior

Partea bună e că nu prea am prins ambuteiaje în timpul petrecut la Londra, adică în primele cinci zile ale lunii martie. Mai toate străzile sunt înguste și au doar două benzi pe sens, dintre care una e banda pentru autobuze și biciclete. Și ce să vezi, nici un șofer nu se bagă pe banda ”STB”-ului londonez, regula e respectată cu sfințenie, din ce am remarcat.

Autobuzele din Londra sunt în proporție de peste 90% roșii și cu etaj, cum vedem în filme. Transportul public, atât cel din subteran, cât și cel de suprafață, este foarte eficient. În fiecare stație e un panou electronic, care te anunță în câte minute vine autobuzul.

Afișaj electronic, într-o stație de autobuz din LondraAfișaj electronic, într-o stație de autobuz din Londra© RFI/Cosmin Ruscior

Și apropo de autobuze, în Londra se poate plăti cu cardul direct la șofer. Problema e că spre deosebire de București, nu poți plăti cu același card pentru doi oameni și nici nu poți achita călătoria prin SMS sau scanând un cod QR în autobuz. Ai în schimb și varianta unor carduri de călătorie comune pentru ”underground” și ”bus”.

Autobuze cu etaj, lângă Big BenAutobuze cu etaj, lângă Big Ben© RFI/Cosmin Ruscior

Și în autobuzele londoneze există, ca la București, clasicul mesaj ”Vă rugăm, nu solicitați deschiderea ușilor între stații!”. Doar că la ei e formulat mai subtil: ”Pentru siguranța pasagerilor, șoferii au fost instruiți să nu deschidă ușile decât în stații”.

Afiș în autobuz: ”Nu deschidem ușile între stații”Afiș în autobuz: ”Nu deschidem ușile între stații”© RFI/Cosmin Ruscior

Metroul londonez e un labirint. Are multe magistrale, te duce oriunde vrei în oraș și ajunge chiar și la aeroport. E foarte eficient. Asta e partea bună. Partea proastă e că metroul e destul de neîngrijit. După ce cobori pe o scară rulantă interminabilă, timp în care te delectezi cu afișele care fac reclamă la piese de teatru cu actori cunoscuți sau musicaluri celebre, ajungi într-un labirint cu spații înguste, lugubre și murdare. Am văzut și o persoană fără adăpost care dormea pe jos, pe un astfel de culoar.

Intrare într-o stație de metrou, lângă Westminster AbbeyIntrare într-o stație de metrou, lângă Westminster Abbey© RFI/Cosmin Ruscior

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns