Canada: Industria metalurgică resimte deja efectele protecționismului american

Via: rfi.ro

Publicitate
Citiți continuarea

Gabriel Borduas, președintele Cyrell AMP, companie care produce panouri metalice pentru construcții în apropiere de Montreal, spune că din luna decembrie până în prezent comenzile au scăzut cu 15%.

„Prin urmare, am fost nevoiți să concediem 10% din forța noastră de muncă și, de asemenea, să reducem orele de lucru, de la 40 la 32 de ore pe săptămână”, a declarat el prin telefon pentru RFI.

Alte fabrici din sector au fost închise temporar.

Industria metalurgică canadiană este foarte dependentă de Statele Unite ale Americii

Ottawa este principalul furnizor de oțel și aluminiu pentru Washington: 50% din aluminiul cumpărat de SUA și 20% din oțel provin de la vecinul său nordic.

Chiar dacă Donald Trump nu și-a pus în aplicare amenințarea de a taxa Canada de două ori mai mult decât celelalte țări, taxele vamale pe aceste două metale reprezintă o lovitură dură pentru industria metalurgică canadiană, din cauza lipsei de piețe de desfacere în restul lumii.

De exemplu, peste 50% din oțelul produs la nivel mondial provine din China. O supraproducție care deja inundă piața sud-americană și chiar europeană.

Dar nu doar industria metalurgică, ci economia canadiană în ansamblu este zguduită de incertitudinea permanentă creată de Donald Trump de la alegerea sa în noiembrie. Țara depinde enorm de vecinul său american, cu care a încheiat de mult timp un acord de liber schimb, renegociat chiar de Donald Trump în timpul primului său mandat.

„Aproape una din două companii amână sau pur și simplu anulează proiectele de investiții”, explică Karl Blackburn, președintele Patronatului din Quebec, reflectând studiile realizate în ultimele săptămâni în rândul liderilor canadieni. „Pentru că există prea multe incertitudini în fața lor, duc lipsă de forță de muncă, iar contextul economic este extrem de dificil de la sosirea lui Trump.”

Noul prim-ministru al Canadei, Mark Carney, a declarat în timpul unei vizite pe care a efectuat-o miercuri la o oțelărie din Hamilton, Ontario, că este gata să dialogheze ”la momentul potrivit” cu președintele Trump.

Declarația a venit la scurt timp după ce ministrul de finanțe anunțase o nouă listă de produse americane importate – inclusiv echipamente sportive și informatice –, în valoare totală de 60 de miliarde de dolari canadieni, care vor fi taxate cu 25% începând de joi, 13 martie.

Traducere de Irina Gheorghe după articolul publicat de rfi.fr

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns