Citiți continuarea
Bogdan Șchiop: „Toate aceste atacuri și abuzuri, așa cum le considerăm noi, au un istoric, și anume de foarte multă vreme politicieniiși clasa politică și conducătorii instituțiilor, încearcă să slăbească, cât mai mult, capacitatea funcției publice de a rezista și de a se împotrivi voinței politice, voinței conducătorului politic al instituției, care de multe ori …avem foarte multe exemple… în care știm că acei conducători, unii conducători politici ai instituțiilor reprezintă niște grupuri de interese restrânse și nu încearcă să reprezinte niște interese colective.
Ne aflăm pe ultima sută de metri în care corpul funcționarilor publici din România mai poate să fie eficient. Modelul acestui corp de funcționar public este copiat din modelul francez. Doar că la noi, încet-încet, clasa politică și-a pus amprenta, astfel încât, atunci când un conducător de instituție întâmpină rezistența unui funcționar public și împotrivirea lui față de un anumit demers ilegal al conducătorului, ceea ce își doresc ei este să poată înlătura obstacolul din punctul lor de vedere, adică să scape de funcționarul public respectiv și până la urmă, să-și ducă demersul mai departe, schimbându-l și numind în locul lui altă persoană, care probabil este mai maleabilă sau provine din partidul pe care îl reprezintă”
Rep.: Spuneți că aceasta este motivația reală a acestui tip de demers. Este cumva o acțiune în oglindă cu ceea ce vedem că se întâmplă în SUA? La nivelul administrației? Au preluat politicienii noștri același model?
Bogdan Șchiop: „Dacă este o acțiune în oglindă, ar trebui să se mai uite o dată, încă o dată, la ceea ce se întâmplă la evenimentele din SUA și la consecințele acelor evenimente. Vedeți că așa zisele concedieri de acolo, de fapt, generează și stilul acesta de politică, generează niște pierderi foarte mari per ansamblul economiei americane. Adică dintr-un excel normal că dacă vii și zici dăm 20 de oameni afară, undeva apare o economie. Da, uite, am dat douăzeci de oameni afară și acolo este o economie. Însă efectele, faptul că instituțiile nu mai funcționează, pe termen scurt vor fi mult mai grave din punct de vedere economic.
Problema la noi, în România, este că s-a reușit să se inducă ideea că, de fapt, salariații bugetari sunt salariații din sectorul Administrație. Adică avem aproximativ 1.300.000 de salariați și când discută politicienii sau reprezentanții partidelor despre economie, se referă strict la sectorul „administrație publică”. În România există astăzi doar 133 de mii de funcționari publici, în toată România, administrație centrală, administrație locală și administrație teritorială.
Situațiile care se prezintă sunt niște dezinformări grosolane și, din punctul nostru de vedere, ceea ce este foarte grav este că, într-un mod iresponsabil, clasa politică din România încearcă să apară în fața cetățenilor ca și salvatori a unui buget, identificând niște dușmani ai poporului. (…) Niciodată, și îmi desfășor activitatea în lumea sindicală de peste 10- 15 ani, niciodată când s-au făcut concedieri în sectorul Administrație, nu a existat ca la scurtă perioadă să nu își angajeze ei oamenii.

