Citiți continuarea
Licitația pentru acest sector a fost câștigată de un antreprenor turc. Acesta ar trebui să aibă o mobilizare excepțională pentru a finaliza cei aproape 30 de kilometri în termenul august/decembrie 2026. RFI România a vorbit cu activistul Adrian Covăsnianu despre situația de pe A8.
Care sunt stadiile în care se află diferitele segmente din A8?
Dacă ne referim la cele două porțiuni incluse în A8, respectiv capetele montane, avem sectorul ieșean la care momentan se lucrează. Se spune că aici riscul este cel mai mic. În schimb, în partea cealaltă, la capătul transilvănean, adică Mercurea-Nirajului spre Târgu-Mureș, încă nu avem autorizație de construire.
Dacă calculăm 24 de luni de la eliberarea autorizației de construire și, ulterior, eliberarea ordinului de începere a lucrărilor, e clar că depășim, să spunem, cadrul larg al PNRR-ului.Deci ne ducem spre sfârșitul anului 2026, chiar ușor în 2027.
Va fi greu și pentru constructorul român UMB să termine cei 30 de kilometri între Leghin și Moțca de pe A8?
E o provocare. La care, să spunem, constructorul român în general răspunde destul de bine la a lucra în condiții de stres contractual. Am văzut că a făcut o figură frumoasă pe autostrada A7. Sperăm să vedem o figură similară și pe autostrada A8. Adică, în linii mari, eu zic că se va încadra în condiționalitățile din PNRR. Anul viitor, maxim sfârșitul anului viitor, acei aproape 30 de kilometri de autostradă vor fi dați spre exploatare.
Cum merg lucrările pe primul șantier PNRR pe Autostrada Unirii deschis, iată, la începutul lunii februarie?
Merg într-un ritm, să-i spunem, corespunzător. Au început să crească mobilizarea. Am văzut din ce în ce mai multe utilaje, se lucrează la terasamente, la delimitarea alineamentului. Au început ușor-ușor structurile să se vadă, să iasă din teren. Se construiește. Sperăm să crească mobilizarea, că e nevoie de un boost de mobilizare.Pe măsură ce avansează și lucrările pe autostrada A7, mai aproape de Moțca, mai aproape de Pașcani, eu cred că și mobilizarea în zonă va crește și implicit pe zona noastră de interes, pe A8.
Cât privește podul de la Ungheni, care e stadiul?
Din informațiile publice, am înțeles că pe 26 aprilie va fi inclusiv un eveniment. Se va preda amplasamentul și vor începe lucrările concrete de execuție. Aici lucrurile nu sunt sub o anumită presiune a timpului. Dar asta nu înseamnă că nu vom fi atenți la calitatea lucrărilor.
Tronsonul Lețcani-Ungheni în continuare e blocat?
În continuare e blocat. Acele discuții, acele chiar scandaluri, aș putea spune, în interiorul Companiei Naționale de Investiții Rutiere au condus către o temporizare de minimum trei luni de zile. Sperăm ca acest lucru să se fie rezolvat astfel încât la următoarea ședință de consiliu de administrație să fie pe ordinea de zi și cele trei loturi restante. Pentru că timpul lucrează împotriva noastră. E nevoie să lansăm mai rapid licitația.
Cât privește A7?
La A7, în funcție de cum va evolua mobilizarea, vedem ce bucățele sau ce secțiuni vor putea fi date în exploatare.

