Citiți continuarea
Generalul Keith Kellogg a părut să sugereze că ţara ar putea fi împărţită în zone de control, cu trupe britanice şi franceze făcând parte dintr-o „forţă de reasigurare” în vest, iar forţele Moscovei în est. Între ele s-ar afla forţele ucrainene şi o zonă demilitarizată, însă, potrivit lui Kellogg, SUA nu ar furniza trupe terestre, notează The Guardian, potrivit News.ro.
„Ai putea aproape să faci lucrurile să semene cu ceea ce s-a întâmplat la Berlin după al Doilea Război Mondial, când aveai o zonă rusă, o zonă franceză şi o zonă britanică”, a declarat el pentru ziarul The Times.
Keith Kellogg neagă însă şi acuză că declaraţiile sale ai fost denaturate.
”Articolul The Times denaturează ceea ce am spus. Vorbeam despre o forţă de rezilienţă după încetarea focului în sprijinul suveranităţii Ucrainei. În discuţiile despre împărţire, mă refeream la zone sau zone de responsabilitate pentru o forţă aliată (fără trupe americane). NU mă refeream la o împărţire a Ucrainei”, a explicat el pe X.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

