Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni, în mesajul transmis de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că, în contextul actual de securitate, marcat de continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi de provocările persistente la adresa stabilităţii regionale, Forţele Aeriene Române au un rol deosebit de important în apărarea spaţiului aerian naţional şi în consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic al Alianţei. ”Prin dedicarea dumneavoastră, spaţiul aerian al României este mai sigur, iar angajamentele asumate de ţara noastră în cadrul NATO sunt îndeplinite cu responsabilitate”, le-a transmis el aviatorilor.
Citește mai mult pe: rfi.fr

