Adaptarea vaccinurilor anti-covid la noile tulpini: simplă în laborator, complicată birocratic

Via: rfi.ro

Pfizer și Moderna, producătorii celor două vaccinuri anti-covid pe bază de ARN mesager, studiază efectele administrării unei a treia doze. Ei speră că mărind numărul de anticorpi, vor asigura protecție și față de noile tulpini are coronavirusului. Care e explicația științifică din spatele acestei strategii, explică Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford. El mai spune că e simplu să actualizezi în laborator vaccinurile actuale, pentru a contracara noile tulpini, partea complicată e birocrația de după.

“Deocamdată, studiile pe aceste noi tulpini, care sunt acum dominante în diverse zone ale lumii, arată că vaccinurile încă ar fi foarte bune și foarte eficiente. Dar, pe un scenariu în care ele nu ar mai fi, ne gândim că imunitatea post-vaccinală, chiar și împotriva unei alte tulpini, tot este suficientă pentru a preveni formele severe.
Ideea este că, chiar dacă noile tulpini au o versiune nouă a proteinei spike, sunt anumite porțiuni din ea care sunt conservate. Dacă răspunsul imunitar este mult mai puternic, de 20 de ori mai puternic, sunt mai mulți anticorpi care țintesc spre acele regiuni conservate. Asta înseamnă că dacă apare o nouă tulpină, la care eficacitatea vaccinului va scădea, răspunsul imunitar mai puternic împotriva zonelor conservate ar fi mai mult decât suficient pentru a asigura eficacitatea vaccinului în întregime”.

Citește articolul pe rfi.ro