Aglomerație la târgul de turism de la Madrid, datorită revenirii vizitatorilor chinezi

Via: rfi.ro

Timp de trei ani, turiștii chinezi, prolifici și buni clienți, au rămas blocați acasă, incapabili să călătorească, dar întoarcerea lor iminentă i-a încântat pe profesioniștii din domeniu care săptămâna trecută au participat la un important târg de turism la Madrid, relatează AFP, citată de France 24.

China era cea mai mare piață turistică din lume, înainte de pandemie, cu 154 de milioane de călători internaționali în 2019, potrivit Organizației Mondiale a Turismului a ONU (UNWTO).

De asemenea, turiștii chinezi cheltuiau cel mai mult, reprezentând venituri în valoare de 255 de miliarde de dolari în turism, a declarat filiala din Madrid într-un raport publicat săptămâna trecută.

Dar călătoriile spre și din China au scăzut dramatic în perioada politicii „zero Covid” a Chinei, care a închis granițele timp de aproape trei ani, înainte de a le redeschide pe 8 ianuarie.

Organizația Mondială a Turismului a aclamat eliminarea restricțiilor de călătorie impuse de Beijing drept „un pas semnificativ și foarte binevenit către redresarea sectorului turismului”.

„Trei ani sunt mult timp, ne bucurăm că se întorc”, a declarat Angela Harizaj, directoarea departamentului de vânzări a „My Tour in Italy”, la târgul de turism FITUR, care a durat cinci zile, de la Madrid.

„Înainte de pandemie, lucram foarte mult cu piața chineză”, a adăugat Harizaj .

Se estima că târgul, care s-a deschis miercurea trecută și s-a încheiat duminică, ar fi atras 120.000 de participanți și 8.500 de firme.

„Redresarea e în curs”

Carlos Garrido de la Cierva, directorul Confederației Spaniole a Agențiilor de Turism, a prezis că „dorința puternică de a călători” a turiștilor chinezi după trei ani de restricții va impulsiona, cel mai probabil, sectorul.

„În multe țări, redresarea a fost imediată ridicării restricțiilor. Sperăm că același lucru se va întâmpla și aici”, a adăugat el.

Vanessa Losbar, directoarea departamnetului de vânzări al lanțului francez B&B Hotels, a declarat că, datorită grupurilor de turiști chinezi, compania a înregistrat deja 10.000 de rezervări în zona Parisului.

„În mod clar, redresarea a început… În sfârșit!”, a spus ea.

Obstacole rămase

Dar Organizația Mondială a Turismului a declarat marțea trecută, într-un raport, că, în China, reluarea călătoriilor ar fi „probabil în beneficiul, în special, destinațiilor asiatice”.

În raport se menționează că, de la mijlocul lunii ianuarie, 32 de țări, în principal din Asia și Europa, au impus restricții de călătorie specifice legate de sosirile din China, din cauza creșterii infecțiilor cu Covid-19 în țară.

China a răspuns restricțiilor prin suspendarea eliberării vizelor pe termen scurt pentru mai multe state.

Lipsa zborurilor și prețul ridicat al călătoriilor cu avionul ar putea împiedica redresarea pieței chineze, a declarat Tim Fairhurst de la Asociația europeană a operatorilor din turism.

În timpul pandemiei, companiile aeriene și-au redus zborurile către și dinspre China și va „dura” până fie restabilite, a adăugat el.

În ultimii trei ani, multor chinezi le-au expirat pașapoartele, iar o cerere de reînnoire brusc crescută ar putea cauza blocaje administrative.

„Ar mai putea dura puțin până la întoarcerea turiștilor chinezi, dar suntem pe drumul cel bun”, a spus Harizaj de la „My Tour in Italy”.

Citește articolul pe rfi.ro