Alertă: sindicatele din Sănătate declanşează greva japoneză. Replica premierului Orban

Via: Newmoney.ro

UPDATE: În replică la nemulţumirile sindicaliştilor din sănătate, premierul Ludovic Orban a declarat că aceştia sunt supăraţi că Guvernul a umblat la sporul pentru condiţii vătămătoare.

„Pe sindicalişti îi deranjează că am umblat la spor. Există un spor de condiţii deosebite, vătămătoare, periculoase. Nu a fost plafonat. Era plătit 15% din salariul brut al angajatului. Adică, unul are salariul brut 4.000 de lei, atunci lua 600 de lei. Dacă altul are 10.000 de lei salariul brut, lua 1.500. Ce diferenţe există între un angajat care are 10.000 brut şi un angajat care are 4.000 brut în ceea ce priveşte expunerea la aşa-zisele condiţii deosebite şi vătămătoare? Nu există nicio diferenţă. E aceeaşi expunerea”, a mai spus Orban.

Potrivit acestuia, un astfel de spor nu atinge obiectivele pentru care a fost gândit: „Dacă tu îmi dai sporul acesta ca să mănânc mai bine sau să am o dietă mai bună, adaptată la regim, sau ca să-mi cumpăr nişte medicamente sau nişte suplimente alimentare, sau îmi dai din alte motive, îl discriminezi pe cel care are salariul mai mic şi care este expus aceloraşi condiţii şi nu fac altceva decât să-l avantajez pe acela care are un salariu mai mare. Am stabilit o sumă fixă de care beneficiază toţi angajaţii, indiferent care este salariul lor brut”, a explicat Orban.

Premierul a adăugat că bugetarii beneficiază şi de tichet de vacanţă, indemnizaţie de hrană şi alte categorii de sporuri. „În realitate, venitul este mult mai mare decât salariul brut de încadrare pe care îl are omul pe contract”, a adăugat Orban. El a arătat că medicii şi asistentele din entităţi publice au beneficiat de o creştere anticipată a salariului la nivelul anului 2022.

    UPDATE: Şi Federaţia SANITAS se declară nemulţumită de riscurile scăderilor salariale ale angajaţilor din sistemul medical şi solicită organizarea, în regim de urgenţă, a unei întâlniri cu Premierul României şi o echipă guvernamentală formată din reprezentanți abilitați să ofere soluțiile optime pentru disfuncţionalitățile create prin adoptarea O.U.G. nr. 114/2018.

    „Ne exprimăm speranța că această întâlnire va avea loc foarte curând şi că cei prezenți vor reuși să răspundă pozitiv revendicărilor membrilor noştri de sindicat. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a hotărî, în interiorul organizației, alte tipuri de acțiuni în susținerea drepturilor celor peste 100.000 de membri pe care îi reprezentăm”, se arată într-un comunicat al SANITAS.

    _________

    Sindicatul Promedica, USMR – Alianța Medicilor și Federația Hipocrat declanșează vineri, 20 decembrie, grevă japoneză în sistemul sanitar, pentru a trage un puternic semnal de alarmă Guvernului și reprezentanților Ministerului Sănătății cu privire la trei aspecte importante, care afectează în mod grav sistemul de sănătate, personalul medical și pacienții.

    Motivele care îi determină pe medici să declanșeze grevă japoneză vizează reducerea bugetului alocat sistemului de sănătate şi lipsa unei debateri pe legea bugetului, precum şi reducerea veniturilor tuturor angajaților din sistemul de sănătate prin limitarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare și interzicerea cumulului pensie – salariu la stat.

    Cheltuieli din sănătate, la nivel minim istoric

    Sindicaliştii atrag atenţia că propunerea de buget a noului Guvern vine cu vești proaste pentru sistemul de sănătate, în condiţiile în care Ministerul Sănătății ar urma să primească mai puțin cu 22,83%.

    „Medicii și pacienții nu trebuie să accepte această decizie, având în vedere că în România, cheltuielile pentru sănătate sunt mai mici decât în orice altă țară din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017, comparativ cu media UE de 9,8 %), conform celui mai nou raport al Comisiei Europene.

    Cheltuielile în ceea ce privește sănătatea au atins un nivel minim istoric și sunt mult sub nivelul celor din oricare altă țară din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017 față de media UE de 9,8 %). Subfinanțarea sistemului subminează capacitatea României de a răspunde nevoilor actuale ale populației. Va fi din ce în ce mai dificil să se răspundă acestor nevoi pe măsură ce populația îmbătrânește, iar baza de resurse se diminuează”, avertizează organizaţiile sindicale.

    Mai mult, reprezentanţii cadrelor medicale argumentează prin faptul că Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de lege privind modificarea OUG 114, prin care printre care interzicerea cumulului pensie-salariu la stat și se limitează sporul pentru condiții vătămătoare pentru bugetari.

    Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat că:

      Deficitul de forță de muncă în sănătate este critic

      „Aceste măsuri vor duce la scăderea tuturor salariaților din sistemul de sănătate, iar consecința va fi decizia de a pleca din țară și a lucre în sisteme de sănătate unde munca este respectată și remunerate pe măsură. Atragem atenția asupra faptului că deficitul de forță de muncă în domeniul sănătății rămâne critic, numărul de medici și de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa.

      În 2018, guvernul a abordat această problemă printr-o ordonanță de urgență care prevedea creșteri salariale substanțiale și rapide, în urma căreia salariile medicilor din spitalele publice au crescut de peste două ori. Ordonanța a fost adoptată ca urma protestelor personalului medical. Dacă veniturile personalului medical scad vom ieși din nou în stradă!

      Mai mult, ne dorim să atragem atenția asupra unui lucru extrem de grav – lipsa dezbaterii bugetului. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când bugetul nu se dezbate. Democrația înseamnă dezbatere! Nu putem lupta împotriva dictaturii omorând democrația. Bugetul trebuie dezbătut!”, se menţionează într-un comunicat de presă comun.