Ambasadorul Daniel Ioniță, după criticile socialiștilor privind ajutorul umanitar oferit R.Moldova:”Orice gest contează”

Via: rfi.ro

La doar câteva zile după oferirea ajutorului R.Moldova, diplomatul român, Daniel Ioniță, susține că au început deja unii de pe la Chișinău și la București ”să se agite și să încerce să discrediteze asistența umanitară oferită generos de România, dezinteresat și necondiționat tuturor cetățenilor Republicii Moldova, acum în vremuri de năpastă pandemică. ”Cum că a venit prea târziu, cum că n-ar fi nevoie (serios?), cum că alții din vecinătate au fost mai rapizi și România doar copiază, cum că ar fi doar poze și fanfare”.

Daniel Ioniță: ”Politica României față de R. Moldova este consecventă și predictibilă și are în centrul său susținerea parcursului european”

Potrivit ambasadorului României în R.Moldova, ”în aceste vremuri grele pentru toți, nu suntem într-un concurs de frumusețe. Orice gest contează și orice efort trebuie apreciat. Doar împreună putem ieși din criză, astfel încât să sperăm la o viață normală. Politica României față de Republica Moldova este consecventă și predictibilă și are în centrul său susținerea parcursului european (pentru care Guvernul de la Chișinău trebuie să facă reforme) și asistența acordată cetățenilor (grădinițe, autobuze pentru elevi, burse școlare, edificii renovate, tabere pentru copii, cultură, sănătate etc)”, a scris Daniel Ioniță pe pagina sa de Facebook.

Totodată, diplomatul român afirmă că România se îngrijește de cetățenii Republicii Moldova, mai ales când sunt în nevoie. ”România e alături de toți cetățenii R.Moldova indiferent de limba vorbită sau de partidul cu care aceștia votează, e solidară și empatică. Și nu pune condiții. În această logică se înscrie decizia Președintelui României și a Guvernului României de a trimite în Republica Moldova o echipă medicală (52 de persoane, dintre care 41 de medici și asistente) și o donație consistentă de circa 3,5 milioane euro constând în echipamente medicale și medicamente. Marcăm și astfel 10 ani de Parteneriat strategic pentru susținerea parcursului european sl Republicii Moldova”.

”Echipa medicală a ajuns la 30 aprilie 2020 și este pe deplin operațională în spitalele din Chișinău, Cahul și Bălți. De reținut că în aceste vremuri resursa umană, medicii, este cea mai valoroasă și trebuie apreciată corespunzător. Le mulțumesc acestor bravi eroi din prima linie de luptă cu coronavirus, care au venit voluntar în această misiune umanitară în Republica Moldova, pentru care Romania suportă toate costurile, inclusiv echipamentele lor individuale de protecție”, susține Daniel Ioniță.

”România, mulțumesc”, ”Profundă recunoștință”, ”Mulțumim și Iertați-ne. Ne e rușine”, ”Noi, cetățenii simpli vă mulțumim!”, sunt doar câteva dintre comentariile cetățenilor moldoveni lăsate la postarea ambasadorului României în R.Moldova privind criticile lansate pe marginea ajutorului oferit R.Moldova.

Deputat PSRM: ”România a trimis 53 de medici și diferite ajutoare. Toate acestea când se încheie carantina și după ce Ungaria ne-a acordat ajutor”

Declarațiile ambasadorului României în R.Moldova vin după ce deputatul Partidului Socialiștilor din R.Moldova, Bogdan Țîrdea, apropiat al șefului statului, s-a arătat deranjat că România vine cu ajutorul umanitar tocmai când se încheie carantina.

”România a trimis 53 de medici și diferite ajutoare: măști, combinezoane. Mulțumesc. Dar au trimis toate acestea pe 27 aprilie, când se încheie carantina, când deja magazinele au fost deschise, fabricile.

Citește articolul pe rfi.ro