ANAF va face rambursări record de 3,7 miliarde către firme

Via: Newmoney.ro

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat joi seara că îşi doreşte ca luna aceasta să aducă TVA -ul care trebuie restituit firmelor, la zi, şi a precizat că, din analize, este o rambursare record de vreo 3,7 miliarde, cu tot cu compensări.

Este dreptul agentului comercial să primească aceşti bani, nu putem să negociem, nu avem ce discuta, a menţionat el. ”Îmi doresc ca luna aceasta să aduc TVA -ul la zi. Din analize, vorbim de o rambursare record de vreo 3,7 miliarde, cu tot cu compensări. Vreau să aduc totul la zi”, a spus preşedintele ANAF la Profit News TV.

Potrivit News.ro, el a spus că discută în permanenţă cu ministrul de Finanţe, pe acest subiect. ”Dacă legea spune că trebuie să rambursezi şi agentul economic, este dreptul lui să primească aceşti bani, nu putem să negociem, nu avem ce discuta. TVA-ul trebuie să i se dea, respectând legea”, a precizat Heiuş.