Andrei Pogonaru, fondatorul Veranda Mall, lansează un fond de investiții de 60 de milioane de euro în 2020

Via: Newmoney.ro

A vândut prima sa afacere la 25 de ani, a construit apoi primul mall verde și de proximitate din Bucu­rești, iar acum pregătește lansarea unui fond de investiții de 60 de milioane de euro.

Dacă în urmă cu trei ani Andrei Pogonaru (35 de ani) visa să copieze modelul mallului pe care l-a deschis în Oborul bu­cureștean, Veranda Mall, și în alte cartiere ale Capi­talei, astăzi se gândește să vândă pro­iectul. Business partner al Veranda Mall, o investiție de aproximativ 60 de milioane de euro, dintre care 28,5 milioane de euro au însemnat o finanțare asigurată de Raiffeisen Bank și în care o participație de 30% este deținută de SIF Moldova, Pogonaru se concentrează acum pe lansarea unui nou fond de investiții care va fi activ înce­pând cu luna iunie 2020.

Până atunci însă, antreprenorul a anunțat finalizarea unei investiții, în valoare totală de zece milioane de euro, pentru dotarea mallului cu un cinematograf și un restaurant. Cinematograful va fi operat de Cine­max, cel mai mare operator de cinematografe din Slovacia, care își face cu această ocazie intrarea pe piața locală.

Andrei Pogonaru a vândut un parc fotovoltaic pe 1,5 milioane de euro

Cu toate că se trage dintr-o familie de oameni de afaceri, cu pachete majoritare de acțiuni în companii precum Prodplast, Romcolor 2000 sau Euroaptitudini, Andrei Pogonaru a avut de-a lungul timpului și pro­iecte separate de cele dezvoltate de părinții săi, Florin și Georgiana Pogonaru. Mai întâi, a fost Good.Bee Service România, o companie de servicii bancare pe telefonul mobil, cu care tânărul a tatonat antreprenoriatul încă din 2008 și pe care a vândut-o doi ani mai târziu către BCR, devenind astfel BCR Partener Mobil.

    O tran­zacție a cărei valoare a rămas confidențială, dar pe care analiștii pieței au estimat-o la acea vreme la 500.000 de euro. A urmat construirea celui mai mare parc fotovoltaic din țară, în 2013. „Astăzi poate suna într-ade­văr grandioasă o formulare de tipul «cel mai mare parc fotovoltaic»“, recunoaște el, adăugând că parcul său avea o capacitate de nouă megawați, adică suficient cât să ofere energie electrică pentru trei sate. „Acum se fac parcuri de 50 de mega­wați. Dar la acea vreme era o premieră“, continuă Po­gonaru.

    Dezvoltat împreună cu trei ingineri, pro­iectul a fost vândut unui fond de investiții italo-britanic care administra banii brandului Stefanel, pentru aproximativ un milion și ju­mătate de euro. Și nu s-a oprit aici.

    Pogonaru a studiat matematica la Universitatea Cambridge, pe urmă a lucrat pe postul de consultant în bănci din Londra și pentru fonduri de in­vestiții, iar în 2008 a decis să revină în țară. De atunci, a lansat alte două fonduri de investiții, Romania Equity Partners și Business Capital for Romania, astfel că revenirea sa la private equity e o mișcare cât se poate de firească.

    În fond, CV-ul său este mai de­grabă cel al unui finanțist decât al unui dezvoltator imobiliar. Încă nu a luat o hotărâre în ceea ce privește numele viitorului fond de investiții pe care îl are în pre­gătire, dar spune că valoarea totală a acestuia va fi de 60 de milioane de euro.

Citește articolul pe Newmoney.ro