ANM anunță o vreme deosebit de caldă, în perioada 16-29 ianuarie

Via: Newmoney.ro

Meteorologii estimează o vreme mult mai caldă decât normalul perioadei din calendar, în această săptămână, urmând ca, după data de 22 ianuarie, regimul termic să tindă spre valori normale de temperatură, deşi în unele regiuni acestea vor fi pozitive pe timpul zilei, relevă prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 16 – 29 ianuarie.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. În zilele cele mai calde, respectiv 17 şi 18 ianuarie, vor fi maxime de 12 – 15 grade şi minime de 4 – 8 grade, iar între 19 şi 22 ianuarie temperatura aerului, cu mici oscilaţii, va avea valori maxime de 5 – 9 grade şi minime de la -2 la 2 grade, mediat regional. Ulterior, răcirea vremii va continua, în timpul nopţilor vor fi valori negative, ce vor coborî spre o medie de până la -4 grade (apropiate de normele din ultima decadă a lunii ianuarie), iar ziua vor fi în general între 2 şi 5 grade. În intervalul 17 – 22 ianuarie, vor fi precipitaţii frecvente şi local se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate, astfel că regimul pluviometric va fi excedentar; va ploua, iar între 20 şi 22 ianuarie vor fi posibile şi precipitaţii mixte. În cea de-a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ redusă.

În Crişana, în prima săptămână, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. În zilele cele mai calde, respectiv 17 şi 18 ianuarie, vor fi maxime de 12 – 15 grade, iar minimele vor oscila între 4 şi 8 grade. În perioada 19 – 22 ianuarie, temperatura aerului, cu mici oscilaţii, va avea valori maxime de 5 – 10 grade şi minime de la -1 grad la 3 grade, mediat regional. Apoi, răcirea vremii va continua şi în timpul nopţilor vor fi valori negative ce vor coborî spre o medie între -4 şi -3 grade, iar ziua vor fi în general între 2 şi 5 grade. În intervalul 17 – 22 ianuarie vor fi precipitaţii frecvente şi local se vor acumula cantităţi de apă însemnate, astfel că regimul pluviometric va fi excedentar. Va ploua şi între 20 şi 22 ianuarie vor fi posibile şi precipitaţii mixte. În cea de-a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ redusă.

În Transilvania, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice lunii ianuarie, cu abateri pozitive semnificative între 17 şi 22 ianuarie, când se vor înregistra maxime de la 9 la 15 grade, respectiv minime între 0 şi 5 grade. Din data de 23 ianuarie, vremea se va mai răci, însă în marea lor majoritate temperaturile estimate vor fi mai ridicate decât cele normale: 0 – 4 grade, ziua, şi între -6 şi -2 grade, noaptea, mediat regional. Între 18 şi 22 ianuarie, vor fi precipitaţii locale, temporare – la început ploi, apoi posibil mixte, regimul pluviometric fiind uşor excedentar în vestul şi sud-vestul regiunii. În a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai redusă.

    În Dobrogea, vremea va fi în încălzire apreciabilă, iar între 17 şi 21 ianuarie valorile termice vor fi semnificativ mai ridicate faţă de cele obişnuite în această perioadă din an. Media maximelor va oscila între 11 şi 17 grade, în timp ce minimele se vor încadra în ecartul 5 – 10 grade. În a doua săptămână, temperaturile vor fi în scădere, dar se va situa peste normele climatologice ale ultimei decade de ianuarie, fiind estimate valori diurne de 3 – 7 grade şi nocturne de la -2 la 2 grade. Pe parcursul întregului interval de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, probabilitatea pentru precipitaţii locale fiind mai ridicată între 22 şi 25 ianuarie.

    În Muntenia, încălzirea apreciabilă a vremii din prima parte a intervalului va determina înregistrarea unor valori termice semnificativ mai ridicate faţă de cele normale în luna ianuarie, în special între 17 şi 19 ianuarie, când media maximelor va ajunge şi la 19 grade. Minimele vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade. Temperaturile vor fi în scădere începând din 23 ianuarie, dar chiar şi după această dată este estimat un regim termic mediu în general peste cel climatologic specific perioadei, cu valori diurne de 4 – 9 grade şi nocturne între -3 şi 0 grade. În primele zile, pe arii restrânse, vor fi averse de ploaie, în general slabe, iar probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai ridicată între 21 şi 23 ianuarie.

    În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni, valorile de temperatură vor fi în creştere şi se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. În zilele cele mai calde, respectiv 18, 19 şi 20 ianuarie, vor fi maxime diurne de 13 – 19 grade şi minime nocturne de 4 – 8 grade, iar la începutul intervalului şi între 21 şi 23 ianuarie, temperatura aerului va avea valori maxime de 5 – 9 grade şi minime între -2 şi 2 grade, mediat regional. Ulterior, răcirea vremii va continua, însă regimul termic va fi în general peste cel mediu caracteristic în ultima decadă a lunii ianuarie. În prima săptămână, regimul pluviometric va fi excedentar, cu precipitaţii predominant sub formă de ploaie pe arii extinse şi local mai însemnate cantitativ. În a doua parte a intervalului, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai redusă.

    La munte, până în data de 20 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de valori semnificativ mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă din an, astfel că se vor înregistra maxime de 2 – 9 grade şi minime de la -3 la 3 grade, mai mici doar la peste 1.800 de metri altitudine. Ulterior, vremea se va răci, iar până la finalul intervalului de referinţă vor alterna zilele cu temperaturi apropiate de normal, în special pe creste, cu zile în care vor fi valori uşor peste cele specifice lunii ianuarie. În perioada 17 – 22 ianuarie, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a zonei montane şi local, cu precădere în masivele vestice şi sud-vestice se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. La început vor fi mai ales ploi şi lapoviţă, cu ninsoare doar la altitudini foarte mari, după care vor predomina ninsorile. În cea de-a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai scăzută.