Asociația Municipiilor face apel către toate autoritățile locale pentru un ajutor către Ucraina

Via: rfi.ro

Reţeaua electrică acoperă doar 70% din consumul necesar, și în fiecare zi, alimentarea cu apă și curent e deficitară, mai ales într-o perioadă cu temperaturi foarte scăzute. În situații critice sunt atât locuințele dar mai ales spitalele și școlile.

Acțiunea nu e obligatorie, ci benevolă spune preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc. Transporturile vor fi asigurate de partea română, până la graniță, și apoi preluate de ucraineni. Ele vor ajunge la Kiev și de acolo vor fi repartizate și în alte orașe, explică primarul din Cluj Napoca.

“Sunt spitale fără căldură, sunt școli fără căldură și micul nostru ajutor poate face diferența în aceste vremui grele pentru națiunea ucraineană. Pentru asta, municipiile din România, în măsura în care vor dori, și mulți s-au arătat doritori în acest sens, vor achiziționa generatoare și echipamente pentru căldură, de la generatoare care să asigure funcționarea unui spital sau unei școli, până la generatoare mai mici, care să asigure funcționarea unor clădiri cu spațiu mai redus dar care trebuie să ofere servicii populației din Ucraina. Noi de la Cluj, în ședința din 27 ianuarie, vom aloca bani pentru a achiziționa un generator de mare capacitate, care să poată deservi o școală sau un spital mare, de asemenea unul mai mic pentru o gradiniță sau creșă, totul se cifrează undeva în jur de 50.000 de euro, atât costă un generator de mare capacitate… În parteneriat cu hubul umanitar de la Suceava, cu Ambasada Ucrainei în România și cu Primăria din Kiev, pentru că toate aceste lucruri vor merge la Kiev în primul rand, noi le vom asigura transportul, cel puțin până la graniță, de acolo urmând să fie preluat de Ucraina “

Citește articolul pe rfi.ro