Vlad Gheorghe: Diana Șoșoacă este piatra funerară pe imaginea noastră în UE
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost evacuată acum câteva zile din plenul Parlamentului European, după ce a făcut scandal, a țipat, și-a pus botniță și
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost evacuată acum câteva zile din plenul Parlamentului European, după ce a făcut scandal, a țipat, și-a pus botniță și
Vlad Gheorghe spune că retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială ”era un anunț așteptat în sine, era ceva ce-i cerea toată lumea, după
Președintele Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa prezidențială americană. Asta după toate semnele de întrebare legate de starea sa de sănătate
Eric Coquerel, de la formațiunea Franța Nesupusă, de extremă stânga, a devenit președintele comisiei de Finanțe. Este comisia care, așa cum o cere regulamentul
Microsoft estimează că 8,5 milioane de computere din întreaga lume au fost dezactivate de întreruperea globală a serviciilor informatice, notează BBC.com.
Este prima dată
Cifra se referă la copiii cu vârste de până la 18 de ani şi este relativ stabilă faţă de 2022, înregistrându-se doar o uşoară
Pe lista de invitați la nunta lui Anant Ambani, cel mai mic fiu al magnatului Mukesh Ambani, s-au aflat numeroase personalități de talie mondială.
Vasile Dîncu spune că atitudinea Dianei Șoșoacă nu-și are locul în Parlamentul European: ”A fost un moment rușinos pentru România, pentru toți de acolo
Vasile Dîncu nu crede în scenariul Klaus Iohannis comisar european: ”Nu cred că este posibil acest scenariu, din mai multe perspective. În primul rând,
Yaël Braun-Pivet a fost aleasă în urma unui vot crucial căci el, cel mai probabil, va da culoarea politică a viitorului guvern. În acest
Designed using Magazine Hoot. Powered by WordPress.