„ Autostrada Unirii nu mai reprezintă o prioritate și riscă amânarea finanțării europene!”

Via: rfi.ro

Adrian Covăsnianu: “ O parte din proiectele imature sunt promovate pe picior de egalitate cu proiectele mature și asta vine în contradicție cu politica europeană “

Planul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, document publicat pus în dezbatere publică la sfârşitul săptămânii trecute a provocat revoltă la Iași. Finanţarea Autostrăzii Unirii care apare în document ca „Autostrada Montana”, este pusă sub semnul întrebării.

Activist și fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mandatul USR, Adrian Covăsnianu a explicat : „ riscul pe care îl identificăm în urma planului de investiții este că sectorul montan al Autostrăzii A8 este împins către orizontul 2027-2033. Acest lucru este contrar master-planului inițial pentru că în planul inițial, noi găseam această autostradă ]n dreptul unui orizont mai apropiat de noi, 2016-2026, implicit poziția în acest plan era favorabilă. În planul actual, se regăsește pe o poziție ultimă. Îngrijorarea noastră, inclusiv a societății civile, este că prin acest plan investițional se promovează proiecte imature în dauna proiectelor care sunt deja mature și au posibilitatea de finanțare și finalizare mai rapidă. Vedem cu toții faptul că politica recent europeană este de a finanța proiecte din infrastructura feroviară, astfel că viitorul exercițiu bugetar 2021-2027 este ultimul tren referitor la finanțarea Autostrăzii A8 pentru că după 2027, noi în acest moment nu mai avem certitudinea că UE va finanța proiecte de infrastructură rutieră. Pentru capete avem finanțarea asigurată completă până în 2026, însă sectorul dintre capete, aproximativ 150 de km de autostradă, este în aer și acest lucru se confirmă prin politica impusă de acest plan investițional. Este publicat în transparență decizională, dar nu a avut loc o discuție cu întreaga societate civilă. Ar trebui o dezbatere amplă, clară pe acest subiect, de plan investițional și explicată metodologia din spatele planului investițional pentru că noi ne punem serioase întrebări vizavi de metodologie pentru că știm o parte din proiectele imature sunt promovate pe picior de egalitate cu proiectele mature și asta vine în contradicție cu politica europeană care spune un lucru foarte clar. În primul rând, finanțăm proiectele mature, care au orizont de implementare apropiat și completăm proiectele nu relații secundare. Avem lupta între Autostrada A8 și Autostrada A13, care trebuie implementate într-o manieră ierarhizată. Ele sunt două proiecte, nu se canibalizează, dar un proiect care nu are maturitate tehnică este promovat în manieră agresivă față de autostrada A8”.

Activistul și fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mandatul USR, Adrian Covăsnianu este completat de deputatul USR Iaşi, Cossete Chichirău: “Ministerul Transporturilor, sub ministrul Grindeanu, tocmai a publicat un document prin care prioritizează proiectele de infrastructură mare. Suntem foarte îngrijorați că PNL și PSD nu vor prioritiza Autostrada A8 și că vom pierde exercițiul bugetar 2021-2027 pe fonduri europene. Noi, cei de la USR, considerăm că A8 este o prioritate strategică pentru România. Susținem construcția acestei autostrăzi în acest exercițiu bugetar care, practic, se întinde până în 2030. Capetele au fost incluse de miniștrii Drulă și Ghinea prin PNRR, dar mijlocul trebuie finanțat prin programul operațional de transporturi, prin POT, adică bani europeni.

Citește articolul pe rfi.ro