Boeing suspendă producția modelului 737

Via: rfi.ro

Consiliul de administrație al companiei a anunțat că măsura nu îi va afecta pe cei 12 000 de salariați ai uzinei din Seattle.

Versiunea Max, cea mai bine vândută, a modelului 737, a primit interdicție de a zbura în martie anul acesta, după ce două accidente grave au avut loc, la interval de doar 5 luni, în Indonezia și în Etiopia. 346 de oameni au murit în cele două accidente.

Decizia Autorității americane pentru aviație civilă (FAA) a costat deja compania, până acum, cca 9 miliarde de dolari.

Acțiunile Boeing au înregistrat o scădere cu 4% luni pe Wall Street.

Compania nu a precizat perioada pe care producția lui 737 va fi suspendată, în timp ce FAA spune că decizia companieie este una ”comercială”.

Citește articolul pe rfi.ro