Brexit: provocări pentru fiecare

Via: rfi.ro

De partea sa, Uniunea Europeană se află acum în fața unei mari provocări: aceea de a realiza tot ceea ce nu a putut realiza din cauza Marii Britanii – așa cum nu odată au susținut adepții unei Uniuni mai strânse.

O Uniune așa cum este ea prevăzută, de altfel, chiar în capitolul de deschidere al Tratatului Lisabona. Cu alte cuvinte. Uniunea Europeană trebuie acum să inoveze.

Londra a fost, într-adevăr, un partener ciudat. În anii 2000, cu guvernul Tony Blair, a fost o susținătoare înfocată a extinderii spre Est – și aici, regiunea are de ce să-i fie recunoscătoare fostului premier laburist. Dar dincolo de extindere, Londra a rămas în principiu fidelă concepției potrivit căreia Uniunea Europeană trebuie să fie mai întâi de toate o mare piață înainte de a fi un proiect politic integrator. Iar asta – spun adepții unei Uniuni mai aprofundate – a zădărnicit, adesea, politici prea îndrăznețe.

Acum, îi revine Uniunii rămase fără Marea Britanie să poată construi – desigur, treptat – un sistem social care să-i protejeze pe cei mai defavorizați și să sprijine regiunile rămase în urmă. Ca să nu mai vorbim de marile ambiții în domeniul ecologiei, afirmate de Comisie și asumate de Parlament.

Acum, întrebarea este dacă doar Londra a fost problema. Oare, în această situație, nu vom avea același tip de probleme de la Budapesta, Varșovia, poate Praga sau Bratislava? Dar vor putea avea acestea forța politică pe care o impunea Marea Britanie? Asta vom constata pe parcursul anului viitor. În orice caz, neînțelegerile majore pe marginea bugetului multianual 2021-2027 ne arată că lucrurile rămân complicate în Uniunea Europeană, chiar și fără Marea Britanie.

Dar provocări sunt și de partea cealaltă a Canalului Mânecii. Boris Johnson a promis că, odată ieșit din chingile Uniunii Europene, va încheia un număr foarte mare de acorduri comerciale bilaterale, în special cu Statele Unite și Japonia. Acestea – a asigurat el – nu numai că vor compensa ieșirea de pe piața unică a Uniunii Europene – cea mai mare din lume – dar vor transforma Marea Britanie într-unul dintre cei mai mari jucători pe plan global, un Singapore al Nordului.

Dar Japonia tocmai a încheiat un amplu acord comercial cu Uniunea Europeană, intrat în vigoare la 1 februarie anul acesta. Și este greu de imaginat că o economie mult mai mică, așa cum a devenit acum Marea Britanie în raport cu Uniunea Europeană, va avea mai multe de oferit pentru condiții mai avantajoase. Cât despre Statele Unite, Boris Johnson are a spera că, față de Londra, Donald Trump va uita pentru un timp de celebra sa lozincă ”America first”.

Credincios acestui slogan, liderul de la Casa Albă a avut tot interesul de a încuraja Brexitul, spre a slăbi Uniunea Europeană. Va avea el un interes la fel de mare să întărească Marea Britanie?

Există apoi o provocare comună la orizont: un acord comercial între Bruxelles și Londra.

Boris Johnson îl dorește fără alinierea Londrei la regulile UE, în timp ce Uniunea a avertizat că nu va permite să aibă în vecinătate o economie dereglementată în domenii precum piața muncii sau mediul.

Citește articolul pe rfi.ro