Care e viitorul Iranului? Cercetător: Tinerii iranieni încep să își schimbe viziunea

Via: rfi.ro

Situația din Iran continuă să rămână foarte tensionată. Pe rețelele de socializare se înmulțesc apelurile pentru organizarea unor noi proteste, la o săptămână după doborârea accidentală a avionului ucrainean de pasageri de către armata iraniană. Mai multe persoane, în special studenți, au organizat manifestații în fiecare zi încă de sâmbătă, când autoritățile iraniene și-au asumat responsabilitatea pentru prăbușirea avionului ucrainean Boeing 737-800. Majoritatea celor care au murit în incidentul aviatic aveau cetățenie iraniană sau dublă, mulți fiind tineri care se întoarceau din vacanță la studii.

Între timp, la nivel diplomatic, cresc temerile față de activitățile nucleare ale Teheranului, după ce Iranul a amenințat că va renunța la toate obligațiile pe care și le-a asumat în 2015 în acest sector, respingând și ceea ce preşedintele iranian Hassan Rouhani a calificat drept ‘acordul Trump’. Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat totuși că Acordul nuclear semnat de Teheran cu marile puteri în urmă cu aproape 5 ani, a fost printre “cele mai bune tratate” imaginabile, relatează site-ul agenției Reuters.

În aceste condiții, expertul în chestiuni de securitate, cercetătorul Şerban Cioculescu, spune la RFI că ambițiile nucleare ale Iranului nu vor dispărea. ”Rămâne de văzut ce efect concret vor avea manifestațiile de la Teheran împotriva regimului”, afirmă Şerban Cioculescu. El anticipează că e puțin probabil ca aceste proteste să se finalizeze cu dărâmarea ”regimului ayatolahilor”.

Totuși, apreciază cercetătorul, ”embargoul la care a fost supusă economia iraniană a început să își arate efectele: nivelul de trai scade, moneda se prăbușește, populația cere socoteală regimului. Iar regimul imediat scoate de la naftalină această mitologie a americanului rău care calcă pe grumazul iranianului pentru a-l sufoca. Iată că tinerii nu mai înghit această momeală și consideră că Soleimani (n.r. generalul lichidat de armata americană) și alții ca el sunt un pericol mai mare decât SUA. Asta dă peste cap întregul eșafodaj narativ al regimului de la Teheran”.

Ascultă:

Citește articolul pe rfi.ro