Cât de expusă este România în fața propagandei ruse (Adevărul)

Via: rfi.ro

Ziarul publică avertismentul unui expert în guvernanță. Corina Rebegea a declarat în interviul pentru Adevărul că România, la fel ca alte state, este țintă pentru propaganda rusă și a vorbit despre cleptocrație și armele Kremlinului. Corina Rebegea este expert în guvernanță în cadrul Institutului Național Democratic în Washington DC, după ce ani la rând a fost directorul programului pentru rezilienţă democratică în spaţiul transatlanic, tot în America. Totodată, ea a fost printre primii români care a intrat într-un think tank american.

Din Statele Unite ale Americii, ea a remarcat modul în care acționează mașinăria de propagandă rusă în Europa, mai ales în zona de Est a continentului. România, ca stat membru NATO și UE, nu putea fi ocolită și e expusă, mai cu seamă că, în timp, tehnicile de răspândire a propagandei s-au rafinat, iar Kremlinul a găsit noi mijloace de a-și transmite mesajul veninos. E un avertisment serios dat de mai mulți experți, în ultimii ani.

„România este, desigur, vizată de maşinăria de propagandă şi dezinformare rusă. Există o mulţime de narative conspiraţioniste, naţionaliste, anti-occidentale, anti-democratice – unele ascunse cumva în anumite grupuri marginale din societatea românească – pe care platforme pro-Kremlin le distribuie şi le amplifică. Din păcate, ca şi în alte state, unele dintre aceste narative ajung şi în ceea ce numim dezbaterea mainstream. România este vizată ca orice alt stat din alianţa transatlantică pentru că orice breşă de încredere favorizează politicile Kremlinului”, a spus Corina Rebegea.

Un oraș pentru bogați (PressOne)

O afacere exclusivistă înființată pe terenul statului sub pretextul utilității publice. Primăria Cluj-Napoca a susținut așa-zisul caracter social, cultural și educativ al înființării unei școli private pentru elită și i-a dat în concesiune 1,6 hectare dintr-un parc.

Școala a construit ilegal un ballroom pe terenul concesionat, iar autoritățile au adoptat o poziție non-combat față de investitor. La sfârșit de săptămână, directoarea școlii organizează petreceri de nuntă în sala de mese a școlii pentru un ban în plus.

În PressOne puteți citi povestea unei afaceri de familie, crescute sub trei primari care au ocupat fotoliul Primăriei Cluj-Napoca. Pasivitatea autorităților în acest caz, în care notorietatea celui implicat este mare, este izbitoare și contrastează flagrant cu intransigența pe care forul local o afișează de ochii lumii, atunci când e vorba de respectarea regulamentului de urbanism.

Au început pregătirile pentru iarnă (Ziarul Financiar)

Explozia preţului la gaze şi problemele companiilor de termoficare îi fac pe români să golească rafturile de calorifere electrice: în vară, vânzările au crescut şi de patru ori. Vânzările de calorifere electrice au crescut şi de 3-4 ori în iulie şi august versus vara lui 2021.

Anual, în România se vând undeva la 220.000 de aparate folosite pentru încălzit, de la radiatoare şi convectoare, la pături electrice şi calorifere electrice. Acestea din urmă sunt cele care au cunoscut o creştere fulminantă a vânzărilor în această vară, când criza din piaţa de energie globală a dus preţurile la gaze la niveluri record, situaţie care ameninţă să urce accelerat valoarea facturilor în sezonul rece.

Situaţia este specifică întregii Europe, astfel că nemţii, locuitorii celei mai dezvoltate economii de pe bătrânul con­tinent, au fost primii care au golit rafturile magazinelor de bricolaj şi electro-IT de calorifere electrice.

Citește articolul pe rfi.ro