CIA, noiembrie 1989: ”Nu există dovezi că poziția lui Ceaușescu ar fi în pericol”

Via: rfi.ro

Notele conțin o serie de analize pe termen scurt a situației politice și reprezintă o sursă interesantă de informare dar și o dovadă a vitezei cu care evenimentele se desfășurau. Astfel, din notele desecretizate referitoare la situația din România, de exemplu, rezultă că informatorii CIA nu anticipau căderea regimului Ceaușescu.

Într-o notă din 18 noiembrie 1989 aceștia transmiteau că Ceaușescu va fi reales fără probleme la Congresul al XIV-lea al PCR și că ”nu există dovezi că poziția sa ar putea fi amenințată în vreun fel” în anii următori:

Foto: cia.gov

”Realegerea în funcție a președintelui Ceaușescu la Congresul PCR, care începe luni, va pune în evidență izolarea României față de transformările care se petrec în Europa de Est… Ceaușescu și-a reafirmat viziunea stalinistă asupra lumii într-o serie de discursuri înflăcărate în care a denunțat reformele care au loc în Polonia și Ungaria, drept ”trădări ale socialismului” și a acuzat țările Occidentale că încearcă să destabilizeze întreaga Europă de Est…

Ceaușescu și-a propus să transforme România într-un bastion al marxism-leninismului. Este de așteptat ca în timpul Congresului el să critice din nou în termeni duri schimbările care au loc în Ungaria… De altfel el a decis ieri să închidă frontiera cu Ungaria…

Pe de altă parte Ceaușescu se confruntă cu probleme economice din ce în ce mai grave. El a făcut recent o serie de schimbări aparent pentru îmbunătățirea performanțelor economice și a promis îmbunătățiri în aprovizionarea cu hrană și energie. În timpul congresului Ceaușescu ar putea destitui câțiva miniștri și înalți funcționari de stat, pe care îi va prezenta drept țapi ispășitori pentru problemele economice persistente….

În ciuda zvonurilor care apar sporadic, potrivit cărora criticii lui Ceaușescu ar putea să-l îndepărteze din fruntea statului, chiar în timpul Congresului, nu există dovezi credibile că poziția sa ar fi în vreun fel în pericol.

Majoritatea românilor, deși nemulțumiți de regimul opresiv și corupt, consideră că orice formă de protest e inutilă cât timp Ceaușescu e la putere….

Dacă însă Ceaușescu va ieși totuși din scenă, sunt de așteptat schimbări dramatice și foarte rapide, posibil urmate de violențe…

Deteriorarea economiei și frustrarea populației, datorate politicii sale rigide, vor face ca, cel mai probabil, dictatura instituită de el, bazată pe nepotism, să nu-i supraviețuiască…”

În privința condițiilor economice din țară, CIA nota că doar în Albania se înregistrează un nivel de trai mai scăzut și că îmbunătățiri nu se întrevăd prea curând:

”Ceaușescu a eliminat practic întreaga datorie externă a țării, dar cu costuri foarte mari. Reducerea importurilor, oprirea periodică a alimentării cu energie electrică, deteriorarea stocurilor au făcut ca între 1985 și 1988 creșterea anuală a producției industriale să fie de doar 1%. În agricultură de asemenea sunt probleme mari, datorită inclusiv vremii nefavorabile. Regimul de austeritate face ca nivelul de trai să fie unul din cele mai scăzute din Europa de est, doar Albania situându-se sub nivelul României din acest punct de vedere

Președintele va continua cel mai probabil să încerce să revigoreze economia pe seama consumatorilor interni.

Citește articolul pe rfi.ro