Comunitatea internațională reacționează la rezultatul anticipatelor din Marea Britanie

Via: rfi.ro

ACTUALIZARE: Cancelarul german Angela Merkel. Ea l-a felicitat pe Boris Johnson pentru ”victoria (sa) clară” şi şi-a exprimat voinţa de a coopera cu Regatul Unit în vederea unui ”parteneriat strâns”. ”Mă bucur de continuarea cooperării noastre în prietenie şi un parteneriat strâns între cele două ţări ale noastre”. (declaraţie publicată de purtătorul său de cuvânt pe Twitter).

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov: ”Sperăm în continuare ca forţele politice care câştigă alageri, indiferent de ţară, să adere la dialog şi să se concentreze asupra stabilirii de bune relaţii cu ţara noastră. Dar nu ştiu în ce măsură asemenea aşteptări sunt potrivite în cazul conservatorilor” britanici.

Premierul spaniol Pedro Sanchez: ”Felicitări lui Boris Johnson pentru victoria sa. Vom continua să cooperăm în vederea unui Brexit ordonat care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi să aducă securitatea sectoarelor economice. Noi facem pariul unei relaţii viitoare cât mai strânse posibil între Uniunea Europeană şi Regatul Unit”.

Premierul olandez Mark Rutte: ”Electoratul britanic i-a dat (lui Boris Johnson) un mandat clar. Eu doresc o cooperare constructivă” (tweet). ”Cred că asta este mai degarbă o veste bună. Dacă nu, acest lucru va continua să ne ocupe încă mulţi ani” (într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în care a fost întrebat dacă este ”trist” sau ”uşurat” faţă de rezultatul alegerilor). ”Niciuna dintre ele”, a răspuns Rutte, ”mai degrabă o constatare factuală în vederea soluţionării acestui lucru (Brexitul)”.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ceh Milos Zeman, prorus şi prochinez, Jiri Ovcacek, în justificarea victoriei liderului conservator: ”Oamenii s-au săturat pur şi simplu de politica agresivă a extremiştilor liberali care nu ştiu decât să interzică, să dea ordine, să insulte, să urască. Ei sunt neîncrezători, aroganţi, fanatici, intoleranţi şi mai ales inumani” (tweet). Joi seara, Jiri Ovcacek a scris pe Twitter “Vivat @BorisJohnson”.

Premierul ceh Andrej Babis: “Este păcat pentru Europa. Este evident că Marea Britanie pleacă. Problema este când anume, pentru că perioada de tranziţie poate fi prelungită (…). Nu ştiu ce intenţionează Jeremy Corbyn. Cred că ar trebui să demisioneze” (conferinţă de presă la Bruxelles).

Premierul portughez Antonio Costa: acest rezultat va permite ”să garanteze ceva fundamental. Dacă Brexitul se realizează, acest lucru va permite un Brexit ordonat, negociat şi, astfel, ca toate scenariile negative ale unui Brexit haotic, care au fost evocate, să fie evitate. Este o uşurare, pentru că urmările, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru întreprinderi, ar fi extrem de negative” (la Bruxelles, joi seara, citat de presa portugheză).

……………………………………………………………………………………

Uniunea Europeană a transmis, la scurt timp de la comunicarea rezultatului alegerilor, că speră că va avea loc în curând un vot pe tema Brexitului în Parlamentul britanic, vot ce ar trebui să clarifice planurile Londrei în această privință, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, conform The New York Times.

Totodată, oficialul european l-a felicitat pe premierul Johnson pentru victoria obținută la anticipate, adăugând că UE este pregătită să negocieze un acord de liber schimb cu Marea Britanie.

Pe de altă parte, ”Scoției trebuie să i se permită să organizeze un nou referendum privind independența sa”, a transmis premierul scoţian, Nicola Sturgeon.

Citește articolul pe rfi.ro