Coronavirus UK: Boris Johnson prezintă măsurile pentru iarnă: Planul A și Planul B

Via: rfi.ro

Premierul Johnson a prezentat măsurile a ceea ce a fost numit Planul A, pentru toamnă și iarnă, valabil doar pentru Anglia (unde locuiește 85% din populația Regatului Unit):

• încurajează persoanele nevaccinate să se vaccineze;

• oferă vaccinuri copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani cu acordul părinților;

• începe un program de rapel pentru patru milioane de persoane dintre vârstnici și categoriile vulnerabile cu comorbidități.

Planul A include, de asemenea, testarea continuă, depistarea cazurilor și autoizolarea pentru cei care se infectează. Firmele vor fi încurajate să ia în considerare utilizarea NHS Covid Pass – pașaportul electronic al Serviciului Național de Sănătate – pentru a verifica vaccinarea sau starea de testare a clienților.

Planul B cuprinde:

• publicul va fi îndemnat să acționeze mai prudent;

• pașapoartele obligatorii de vaccinare ar putea fi utilizate pentru evenimente de masă, culturale și sportive;

• acoperirea feței ar putea fi impusă legal în anumite locuri;

Îndrumări privind munca de acasă pot fi, de asemenea, emise în temeiul acestui plan, dar premierul Johnson a subliniat avantajul revenirii la locul de muncă pentru persoanele mai tinere.

De la Planul A la Planul B

Întrebat în ce circumstanțe ar lua în considerare trecerea de la Planul A la cel mai strict B, premierul a spus că va lua în considerare riscurile și starea bolii prin date în timp real.

“Lucrul pe care l-aș sublinia în legătură cu Planul B este că acesta conține o serie de măsuri diferite în rezervă, nu e nevoie neapărat să fie luate toate dintr-o dată”, a spus premierul Johnson, fără să precizeze măsuri punctuale, la anumite momente.

Consilierul științific șef, Sir Patrick Valance, prezent alături de premierul Johnson la conferința de presă, a spus că, deși relația dintre cazuri de infectare și spitalizări a fost “într-adevăr mult mai mică” decât în trecut datorită vaccinurilor, dar a avertizat că schimbarea din nou a acestui raport ar fi un motiv de îngrijorare.

Prof. Chris Whitty, consilierul medical principal al guvernului britanic, a avertizat că “vine iarna” și că virusurile respiratorii, cum ar fi gripa și altele, vor fi “extrem de avantajate”.

“Dacă nu v-ați vaccinat, acum este un moment foarte bun pentru a face acest lucru”, a spus el.

Ultimele date arată că numărul zilnic al infectărilor cu Coronavirus a fost de 26.628, iar cel al deceselor după mai puțin de 28 de zile de la un test pozitiv a fost de 185. În ceea ce privește rata vaccinării ea este de 89% din populația peste 16 ani la prima doză și 81% pentru a doua doză.

Citește articolul pe rfi.ro