Corupție în Parlamentul European. Eva Kaili, vicepreședinta Parlamentului European, a fost arestată vineri seară la Bruxelles.

Via: rfi.ro

Printre cei arestați se numără și alți 4 – un asistent parlamentar atașat grupului Socialiștilor și Democraților (S&D), care este partenerul Evei Kaili, precum și fostul europarlamentar italian Pier-Antonio Panzeri, de asemenea socialist. Ceilalți doi sunt director de organizațtie neguvernamentală și lider de sindicat de naționalitate italiană. Eva Kaili, membră PASOK, a fost „aresată pentru a fi audiată” de poliție. Ea a fost exclusă din partid în urma investigațiilor autorităților belgiene cu privire la acuzațiile de corupție, scrie Ekathimerini.

„În urma ultimelor evoluții și a anchetei autorităților belgiene cu privire la corupția oficialilor europeni, europarlamentarul PASOK, Eva Kaili, a fost exclusă din partid prin decizia președintelui Nikos Androulakis”, a anunțat partidul de centru-stânga.

„De câteva luni, anchetatorii de la Poliția Judiciară Federală au suspectat o țară din Golf că influențează deciziile economice și politice ale Parlamentului European, prin plata unor sume substanțiale de bani sau prin oferirea de cadouri semnificative unor terți cu o valoare semnificativă pentru poziție politică sau strategică în cadrul Parlamentului European”, explicase, mai devreme, parchetul federal, potrivit La Libre Belgique. În ceea ce privește beneficiarii, este vorba de personalități care au „o poziție politică și/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.

Prin urmare, a fost deschisă o anchetă judiciară pentru presupuse fapte de organizare criminală, corupție și spălare de bani. Au fost efectuate șaisprezece percheziții în Ixelles, Schaerbeek, Kraainem, Forest și Bruxelles.

Citește articolul pe rfi.ro