Cum se împarte piața aparatelor de aer condiționat și ce fel de produse preferă românii

Via: Newmoney.ro

Daikin este perceput drept un Rolls-Royce al aparatelor de aer condi­ționat. Întrebarea e cum navighează compania japo­neză pe infrastructura pieței româ­nești?

La jumătatea lunii iulie, în plină caniculă, doi presupuși afaceriști erau reținuți într-un dosar penal de înșelăciune. Cei doi se pretindeau reprezentanții unor societăți comerciale și reușiseră să contracteze 150 de aparate de aer condițio­nat, în valoare de peste 60.000 de euro.

Furnizorul a început să-și pună semne de întrebare în momentul în care aparatele pe care le-a livrat (este singurul importator al modelului respectiv) au început să fie comercializate pe piața neagră. Și-a dat seama că este vorba de o fraudă și a sesi­zat autoritățile.

    Existența unei piețe paralele a aparatelor de aer condiționat spune ceva despre profilul unei părți a consumatorilor locali: vor prețuri cât mai mici și nu sunt preo­cu­pați de calitatea montajului.

    Într-o dis­cuție cu NewMoney, Daniel Vasile (FOTO), directorul biroului din România al companiei Daikin – unul dintre cei mai mari produ­că­tori de aer condiționat din lume –, spune că aceste trăsături se gă­sesc în piață într-o pondere mult mai mare decât ne-am aștepta. Potrivit esti­mărilor sale, dacă ne referim la clienții rezidențiali, circa 80% din aceștia preferă aparate de climatizare din categoria celor mai ieftine – low end, în limbaj de specia­litate.

    Ca în multe alte domenii, statisticile oficiale lipsesc cu desăvârșire, însă în domeniu se vorbește de o piață totală a clienților rezi­dențiali de aproximativ 50 de milioane de euro.

    OM CU OM. Pentru reprezentanța celui mai sus poziționat brand de aer condi­ționat din lume, acest context nu este neapărat cel mai favorabil. Totuși, de șapte ani, firma japoneză – cunoscută la noi mai ales pentru produsele destinate clienților comerciali și industriali – a început să îi vizeze și pe clienții persoane fizice.

    În 2011, când Daniel Vasile a venit la Daikin ca director de vânzări, după o ca­rieră în industria materialelor de cons­trucții, numele firmei nu le spunea mai nimic apropiaților săi și puțini dintre ei înțelegeau cu ce se ocupă de fapt. Vasile spune că lucrurile se schimbă și că, deși încă minoritari, clienții care încep să aibă pretenții ridicate de la instalația de climatizare de acasă sunt tot mai mulți, pe an ce trece.

    Diferența de preț între un produs ieftin și unul premium este de la simplu la dublu. Cel mai ieftin aparat de aer condi­ționat de la noi costă în jur de 1.000 de lei, iar unul din gama de sus – de la 2.000 de lei. Pe alte piețe, brandurile mai jos pozi­ționate din Coreea de Sud și China, precum Gree sau Midea, nu sunt atât de numeroase. Evident, nici ponde­rea acestora nu este atât de ridicată – pa­ra­doxal, Bulgaria vecină reprezintă un exemplu în acest sens.

    DIN VINA VREMII. Întorcându-ne la nord de Dunăre, creș­terile de vânzări de la un an la altul sunt ra­cordate la starea vremii. De regulă, creșterea e de până în 10%, însă în 2019 lucrurile ar putea merge mai prost. „Anul acesta, mă aștept la o stagnare a pieței rezidențiale, dacă nu chiar la o mică scă­dere față de anul trecut“, esti­mează Da­niel Vasile pe baza vremii capricioase de până acum.

Citește articolul pe Newmoney.ro