Daniel Zamfir (PSD): Îndemn oamenii să consume produse românești, banii trebuie să rămână aici

Via: rfi.ro

Daniel Zamfir pune inflația din două cifre pe seama factorilor externi: ”Inflația în momentul ăsta a ajuns la aceste cifre, cu două cifre, din păcate, având cauză de bază scumpirea energiei și a carburanților, aici nu cred că cineva se mai îndoiește că componenta de bază a creșterii inflației o regăsim aici. Sigur, la toate aceste lucruri se adaugă, fără doar și poate, războiul din Ucraina, care iarăși a pus o presiune uriașă și a crescut, în general, prețul materiilor prime. Materiile prime, în general, au crescut în urma războiului din Ucraina cu circa 300%”.

Reporter: Totuși, față de alte țări, România a intrat în această criză complet nepregătită, cu dezechilibre macroeconomice uriașe, cu un deficit bugetar mult prea mare și cu o situație financiară mai degrabă precară. Deci pe undeva, chiar dacă inflația propriu-zisă nu i se poate reproșa Guvernului, el are partea sa de vină pentru că nu a luat măsurile necesare, ca România să facă față acestor șocuri.

Daniel Zamfir: Sigur, dar n-aș mai vrea să discutăm despre greșelile care s-au făcut. Noi am spus de la bun început, de când am intrat la guvernare, că liberalizarea de la sfârșitul anului 2019, liberalizarea prețurilor la energie a fost o măsură greșită.

Reporter: Dar ea trebuia făcută.

Daniel Zamfir: Nu trebuia făcută neapărat. Noi aveam legea care spunea că până în vara anului 2022 aveam un preț reglementat la energie electrică și gaze, obținusem această îngăduință, pot spune, de la UE, eram în termen legal. Sigur, faptul că decizi să liberalizezi prețul, neavând pregătită industria respectivă… Acum suntem în situația în care am adoptat în Senat legea offshore și onshore, noi avem un zăcământ foarte important de gaze naturale undeva în județul Buzău, la Caragele, zăcământ care pe cel puțin zece ani de zile ne poate asigura o producție semnificativă, cu gazele din Marea Neagră, pe care deja din această toamnă vom putea să le exploatăm și să beneficiem de primele cantități de gaze (…).

În jurul teiului

Klaus Iohannis, despre inflație: De vină nu sunt Guvernul și Parlamentul, ci Putin

Reporter: Da, numai că în timp ce alte state luptă cu aceste crize cu ”artileria grea”, România pare că luptă cu o praștie. Măsurile adoptate vin prea târziu și nu par foarte convingătoare. Să nu uităm totuși că primele semne ale crizei energetice, de exemplu, au apărut încă de la jumătatea anului trecut. Unele țări au luat măsuri din timp, pe când România a intervenit de-abia pe final de an, cu niște măsuri prost croite și asta o spun economiștii, măsuri pe care ulterior tot Guvernul le-a corectat. Apoi, Executivul a venit cu o serie de măsuri sociale și economice, dar care intră în vigoare de-abia acum în mai-iunie, adică foarte târziu. Cine își asumă răspunderea pentru aceste întârzieri și bâlbe?

Daniel Zamfir: Noi am spus de la bun început că soluția aceea amestecată a compensării cu plafonarea… soluția din punctul nostru de vedere era la acel moment reglementarea prețurilor la producător, pentru că amestecându-se și creându-se acest mecanism, lucrurile au demarat foarte greu.

Citește articolul pe rfi.ro