De ce nu avem încredere în leu

Via: rfi.ro

Pare o situație îngrijorătoare, dar nu este neapărat așa. În plus, există o serie de explicații pentru acest fenomen. Așadar, de ce nu au românii încredere în moneda națională, leul?

Totul a început în anul 1990. Democrația și economia de piață au venit la pachet în România și cu o rată a inflației de proporții. Pentru generația acelei perioade, inflația era practic un fenomen necunoscut. Regimul socialist nici măcar nu utiliza termenul, pentru că îl considera de sorginte capitalistă.

Nu înseamnă că în socialism nu exista o creștere a prețurilor, dar ea era practic nerecunoscută de către stat și complet ascunsă populației.

În aceste condiții, valul inflaționist de după anul 1990, i-a găsit pe români complet nepregătiți. Cifrele inflației au fost înspăimântătoare și de neimaginat azi. Rata inflației a fost, în anul 1991, de 170%, în 1992, de 210%, în 1993, de 256%, iar în anul 1994, rata inflației a ajuns la 136%. Pentru a face o comparație să spunem că anul trecut România a avut una dintre cele mai mari rate ale inflației din Uniunea Europeană, respectiv de 4%. Diferențele le puteți observa și desigur vă puteți imagina ce înseamnă pentru consumatori ca prețurile produselor să se dubleze sau chiar tripleze într-un an.

De fapt, cu mintea de acum, putem vedea că inflația a funcționat ca o adevărată stabilizare monetară. A erodat economiile făcute de români, pe căi mai mult sau mai puțin legale, înainte de anul 1989. Doar unii dintre ei și-au salvat banii păstrați „la saltea” sau la CEC.

Opțiunile bune au fost cumpărarea de active imobiliare, case sau terenuri, schimbarea leilor în valută, respectiv în dolari, pentru că aceasta era valuta anului 1990, sau investirea banilor într-o afacere. Doar românii care au luat aceste decizii au putut să își salveze sumele economisite.

Restul, cei care au rămas cu leii au asistat neputincioși la modul în care inflația îi devalorizează. De atunci, din anii 90, românii au învățat șă își raporteze veniturile sau economiile la o valută. De exemplu, în acei ani, în sectorul privat, salariile se negociau în dolari. Companiile străine care veniseră în România plăteau salarii în lei, dar stabilite în dolari. Cei care au lucrat în acea perioadă în sectorul privat își pot arunca o privire pe cartea de muncă și își vor reaminti că salariile se schimbau lunar, în funcție de evoluția dolarului. Iar fluctuațiile erau mari.

De atunci, românii s-au obișnuit să se raporteze la valută. Anii au trecut, inflația a ajuns la cote normale, au existat și perioade de deflație, adică de scădere a prețurilor, dar sentimentul de neîncredere în leu a rămas.

Valuta favorită de astăzi este euro. Iar economia românească este puternic euroizată. Tranzacțiile imobiliare se raportează la moneda europeană. Pe unele facturi la utilități se menționează și astăzi cursul de schimb leu-euro la care sunt calculate. Vacanțele în țară sau în străinătate au și ele tarife în euro. Și, în continuare, salariile din sectorul privat se negociază în moneda europeană.

Un singur lucru important s-a schimbat. Sub presiunea Băncii Naționale, două treimi din credite au ajuns să fie în lei.

Citește articolul pe rfi.ro