Distrugerea Dresdei. Despre manipularea unei tragedii (Der Spiegel)

Via: rfi.ro

”După război marea majoritate a germanilor părea să fi reușit să internalizeze durerea vinovăției Germaniei și să recunoască că distrugerea Dresdei a fost o consecință a acestei vinovății. Concluzia logică născută din această abordare a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial a fost clară: Fără naziști. Fără război. Niciodată.

De atunci însă semnificația evenimentului a fost în mod constant deturnată de extremiștii de dreapta, pentru a-i înfățișa pe locuitorii din Dresda drept victimele „terorii” anglo-americane, exact cum a făcut ministrul propagandei nazist, Joseph Goebbels, în ultimele luni ale războiului.

La sfârșitul mileniului trecut un grup de dreapta a cerut organizarea unui marș în memoria victimelor, protest care a devenit ulterior unul tradițional. Potrivit autorităților, manifestațiile s-au transformat în „unul dintre cele mai importante evenimente extremiste de dreapta din Germania”. În 2009, au fost 6.500 de participanți, ceea ce a transformat-o într-una dintre cele mai mari adunări naziste din Europa.

Dar populația tăcută a Dresdei a stat deoparte, știind că povestea trebuie spusă până la capăt. Mai exact că Dresda nu a fost la fel de nevinovată pe cât extremiștii de dreapta vor să se creadă.

Istoricul Mike Schmeitzner subliniază că orașul era încă din 1935 o cetate a socialismului național din statul Saxonia, cu 20.000 de funcționari politici. Mai mult, „igiena rasială” era deja introdusă ca obiect de studiu universitar la Dresda până în 1920, spune Schmeitzner.

Fără crimele naziștilor, nu ar fi existat bombe și Dresda nu ar fi fost distrusă. Ceea ce înseamnă că cele două aniversări semnificative din primele săptămâni ale acestui an – aniversarea din 27 ianuarie a eliberării lagărului de la Auschwitz și comemorarea bombardamentului de la Dresda – sunt strâns legate.

Așa cum a făcut-o pentru aniversarea de la Auschwitz, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, pregătește un discurs pentru a marca comemorarea de la Dresda. Provocarea, așa cum a fost și pentru președinții dinaintea sa, va fi aceea de a găsi tonul potrivit – recunoașterea suferinței victimelor, dar și a vinovăției Germaniei. Indiferent cum va suna, discursul său va fi doar o nouă rundă în lupta continuă pentru interpretarea istorică a ceea ce s-a întâmplat la Dresda.

Orașul era unul dintre cele mai frumoase din lume. În memoriile sale din copilărie, publicate sub titlul „Când eram un băiețel”, autorul Erich Kästner a scris despre orașul său natal: „Dacă știu să deosebesc ceea ce este frumos de ceea ce este rău și urât, este pentru că am avut norocul de a crește la Dresda. Nu a trebuit să învăț despre frumusețe din cărți, nici la școală și nici la universitate. Am putut să inhalez frumusețea în felul în care copiii unui pădurar respiră aerul pădurii”.

„Prin Sodoma și Gomora”

După distrugerea orașului său iubit, același autor scria: „Ceea ce știam că era Dresda, acum nu mai există. Cineva se plimbă printre ruine, ca și cum ar merge în vis prin Sodoma și Gomora…”.

Mii de civili au murit sub grindina bombelor, este incontestabil. Tocmai de aceea sentimentul este atât de complex – durere legitimă combinată cu culpabilitate profundă.

Citește articolul pe rfi.ro