Europa: cu sau fără Rusia?

Via: rfi.ro

În monumentala sa carte ”Despre China”, fostul șef al diplomației americane, Henry Kissinger, amintește primele tatonări în vederea stabilirii unor contacte cu cei de la Pekin. Ei bine, inițial, încrederea se afla la un nivel atât de scăzut, încât atunci când americanii încercau, pe teren neutru, la Geneva sau Viena, să-i abordeze pe diplomații chinezi, aceștia o rupeau la fugă pur și simplu. Cu greu americanii i-au putut convinge că au ceva interesant să le transmită.

Așa a început o relație care, odată consolidată , a avut un rol extrem de important în prăbușirea comunismului. Și așa s-a scris o lecție despre cum, în diplomație, imposibilul poate deveni posibil.

Oare liderii de la Paris și Berlin să aibă în minte această poveste, atunci când caută noi căi către Moscova? Să ne amintim – în această vară, președintele Emmanuel Macron a insistat pentru o reconciliere cu Rusia. Când criza dintre Statele Unite și Iran a izbucnit, după lichidarea generalului Soleimani, președintele Macron s-a consultat telefonic cu omologul său de la Kremlin. Acolo unde va ajunge în acest sfârșit de săptămână și cancelara germană Angela Merkel.

Într-un anumit fel, situațiile se aseamănă. La vremea respectivă, Statele Unite au speculat conflictul sovieto-chinez și au ales să discute cu cel care părea, din multe considerente, partenerul cel mai abordabil. Și aceasta, trecând peste aspectele ideologice. Probabil că mulți americani au fost contrariați atunci când l-au putut vedea pe Kissinger stând la taclale cu însuși Mao.

Acum, sub amenințarea unei Chine tot mai puternice și mai agresive în plan comercial, dar nu numai, logica ar trebui să-i dicteze Rusiei o revenire la sentimente mai bune față de Europa. Cu care, totuși, are mai multe în comun decât poate avea cu China.

Între Europa (mai ales motorul ei economic franco-german) și Rusia există puternice relații comerciale. Pe cât de dependentă este Europa de resursele energetice rusești, pe atât este Rusia de dependentă de banii și tehnologiile europene. Dacă nu cumva, chiar mai mult. De ce nu s-ar ajunge atunci și la o normalizare și în plan politic? În definitiv, Europa nu are de ce să renunțe la valorile ei, dar poate că tocmai Rusia va fi influențată în bine.

Există însă și impedimente, la care este bine să reflectăm. În primul rând, atunci când vorbim despre fața europeană a Rusiei, e bine să știm clar la ce ne referim. Rusia țaristă a avut, într-adevăr, o elită cu vederi europene. Dar azi, regimul Putin, cu verticala puterii, nu are nimic european, este mai degrabă de factură asiatică.

Apoi, într-o negociere, fiecare parte trebuie să lase ceva de la ea. Ce poate lăsa Europa? Și mai ales, ce va înțelege Kremlinul din asta? Va aprecia mâna întinsă sau va vedea aici o slăbiciune a Europei și va încerca să ia și mai mult, până la o viitoare altă reconciliere?

Nu în ultimul rând, sunt state membre suspicioase, precum Polonia, țările baltice și România. Uniunea Europeană se bazează pe încrederea și solidaritatea între statele membre, așa încât această deschidere trebuie să țină seama de interesele sau temerile tuturor.

Citește articolul pe rfi.ro