Europa Plus: Serbia analizează reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Via: rfi.ro

„Ministrul Apărării, Nebojsa Stefanovic, a declatat că speră să aibă în două săptămâni un plan complet cu toate analizele și cele mai bune soluții legate de reintroducerea serviciului militar obligatoriu,” citim în www.politika.rs.

„Analizele se referă la aspectul financiar, formare, recrutare și selecție, care vor fi prezentate președintelui Aleksandar Vucic.”

„Așa cum a spus președintele Vucic, Serbia este o țară neutră din punct de vedere militar și, ca atare, cred că ar trebui să aibă serviciul militar obligatoriu, la fel ca Austria și Elveția. Introducerea lui ar întări, mai presus de toate, capacitățile de apărare ale țării noastre,” a spus ministrul apărării de la Belgrad.

„Acesta a remarcat că este foarte important ca tinerii să urmeze pregătirea militară, să cunoască sistemele complexe de luptă și alte tehnici, echipamente și arme moderne pe care armata sârbă le are astăzi și de care nu ne-am putut mândri în deceniile precedente,” a adpugat ministrul sârb.

Guvernul de la Sofia: livrările de gaz din America ar urma să înceapă în iunie

„Kiril Petkov negociază cu Statele Unite pentru aprovizionarea cu gaz lichefiat, mai ieftin decât cel de la Gazprom,” relatează dnevnik.bgcare comentează întâlnirea pe care premierul bulgar, Kiril Petkov, a avut-o la Casa Albă cu vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris. În timpul vizitei în America, Petkov s-a întâlnit, de asemenea, cu secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken.

Potrivit publicațilei bulgare, care citează un comunicat al Guvernului de la Sofia, livrarile de gaz lichefiat ar urma să înceapă în luna iunie

„Compania Gazprom, deținută de statul rus, a întrerupt livrările către Bulgaria, pe 26 aprilie, așa cum a ordonat președintele rus, Vladimir Putin, sub pretextul că plățile bulgarilor nu au fost făcute în ruble.”

Jurnaliștii bulgari notează însă că „rapoartele din partea SUA ale celor două întâlniri nu conțin nimic specific despre aprovizionarea cu gaze din SUA (…)”

„În general, statul american nu se ocupă de furnizarea de energie în special în străinătate, ci are contracte cu companii private. Guvernul dispune de diverse instrumente pentru a sprijini financiar acordurile și programele cu aliații, inclusiv reducerea prețurilor anumitor bunuri și servicii,” notează dnevig.bg

„(…) Este vorba probabil de acorduri directe ale companiei de stat, Bulgargaz cu producători americani de gaz lichefiat, la prețurile Henry Hub – (punct de aprovizionare din Luiziana care dă numele contractelor tranzaclionate la Bursa de Mărfuri din New York.”

Austria va continua să ajute Macedonia în procesul de integrare europeană

Aceasta este declarația ministrului de externe austriac, Alexander Schallenberg, aflat recent în vizită la Skopje, aflăm din www.slobodnaevropa.mk. Schallenberg s-a întâlnit cu omologul său macedonean, Bujar Osmani.

Diplomatul „a subliniat că acesta este un proces pe termen lung și că, între timp, tinerilor din regiune ar trebui să li se arate că viitorul lor este în UE.” Vorbele lui au venit ca răspuns la o intrebare privind integrarea Macedoniei de Nord în comunitatea politică europeană despre care vorbea recent președintele francez, Emmanuel Macron.

Acesta „a cerut Uniunii să găsească noi moduri de cooperare politică cu țările din afara Uniunii, în domeniile securității, energiei și transporturilor.

Citește articolul pe rfi.ro