Facturile la încălzire și iluminat public la Iași în această iarnă cât o sală polivalentă!

Via: rfi.ro

La cât estimați cheltuielile cu încălzirea, iluminatul public la Iași în această iarnă?

Deci este o estimare care, sigur m-a îngrijorat de la primele cifre, pentru că depășește de departe una dintre cele mai mari investiții pe care am fi dorit să le facem la Iași. Respectiv, construirea unei săli polivalente, una din cele mai mari din România. Deci, practic, peste 100 de milioane de euro ne va costa încălzirea și iluminatul public în această iarnă 2020 și 2023.

Această estimare se bazează pe ce anume?

Pe niște calcule foarte precise. Și nu mi-am permis să mă joc cu aceste calcule. Le-am transmis și către Guvernul României și premierului și ministrului energiei și celorlalți interesați din cadrul guvernului. Am luat în vedere prețurile de pe bursele principale de combustibili la nivel mondial. Cele pe care, de altfel, le-am avut în vedere și în iarna precedentă. La care, sigur că da, am adăugat fluctuațiile valutare și ceilalți indicatori pe care îi avem în vedere atunci când facem aceste estimări. Fac câteva comparații. Anul trecut, ne-a costat în jur de 9 milioane de lei transportul cărbunelui dinspre Constanța către Iași. Anul acesta, estimările sunt la peste 23 de milioane. Doar din transport. Explozia prețurilor la combustibili cu reflexie directă și în valoarea energiei produse care ,sigur, destabilizează și mai mult configurația consumurilor de energie pentru iarna care urmează.

Practic la ce preț ați cumpărat cărbunele și pe ce costuri ați încheiat contractele pentru gaze?

Anul trecut a fost un mixt favorabil municipiului Iași. Am avut un stoc de aproape 25.000 de tone de cărbune. Le-am achiziționat din anul 2020 la un preț de aproape 64 USD pe tonă . Cu tot cu prețurile de stocare ne-am dus până în cel mult 90 de dolari pe tonă. Iarna 2021 -2022 mi-a adus niște costuri de aproximativ 168 USD pe tonă,. Iar această iarnă ne va duce în costuri de peste 440 USD pe tonă de cărbune. La care se adaugă transportul dinspre terminalul Constanța către municipiul Iași. Deci practic discutăm despre cel puțin o triplare a costurilor față de iarna precedentă. Care sigur înseamnă foarte, foarte mult ca efort financiar pentru orașul nostru.

În ceea ce privește gazele?

Gazele sunt în aceeași aceeași abordare din punct de vedere a creșterii prețurilor. Noi avem două centrale ambele funcționale. Avem o centrală care poate asigura toată sarcina termică pe gaze naturale, dar nu produce energie electrică decât într-o proporție foarte mică până în 5 megawaţi oră. Mai avem o centrală pe cărbune, pe cărbune superior, huilă energetică, care la fel poate acoperi toată sarcina termică, dar produce și energie electrică cu o putere instalată de minim 50 de megawați oră. Raporturile economice de funcționare între cele două centrale sunt net favorabile utilizării huilei energetice. Datorită faptului că aducem în piața sistemului național și energia electrică produsă de către noi. Ceea ce sigur, ar putea diminua într-un mod foarte vizibil pierderile pe care ni le asumăm și noi ca autoritate locală și sigur și le asumă și Guvernul României, prin subvenționarea prețului la gaz.

Citește articolul pe rfi.ro