Fermierii cer în stradă 1 miliard de lei de la Ministerul Agriculturii

Via: rfi.ro

Fermierii români vor solicita, în stradă, prin protest public, ca despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020 să fie incluse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). În prezent, proiectul de buget nu include aceste sume, estimate la un miliard de lei, deși ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a promis, în mai multe rânduri, în ultimele luni, că banii pentru fermieri se vor regăsi în Legea Bugetului de Stat pe 2021.

Asociația Forța Fermierilor este prima organizație din mediul asociativ al sectorului agroalimentar care declanșează o acțiune de protest prin care vrea să transmită decidenților politici că nerespectarea angajamentelor luate în fața agricultorilor nu este acceptabilă și nici negociabilă. Astfel, în zilele de joi și luni, 18 februarie 2021, și luni, 22 februarie 2021, între orele 14:00 și 20:00, membrii Asociației Forța Fermierilor vor picheta sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din bulevardul Carol I, nr. 2-4, București, pentru a trage un semnal de alarmă că neacordarea despăgubirilor de secetă va însemna falimentul a zeci de mii de fermieri români. Acțiunea de pichetare a MADR se va realiza cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare.

“Trebuie să fim foarte bine înțeleși. Acordarea acestor despăgubiri de la buget nu înseamnă plata de ajutoare sociale, nu vorbim de pomeni. Acești bani reprezintă o investiție în economia reală, care vor susține producția agricolă din acest an, care vor permite ca zeci de mii de familii să trăiască din munca lor. Sumele alocate de la buget vor fi recuperate chiar din acest an de către Ministerul de Finanțe prin plata taxelor rezultate din producția agricolă suplimentară. Estimez că dacă aceste despăgubiri nu vor plătite, producția agricolă a acestui an va scădea cu 25%. Ar fi un dezastru, securitatea alimentară a Românei ar fi în pericol. Fermierii noștri solicită acești bani pentru a-și putea înființa culturile din acest an și pentru a-și plăti datoriile către furnizori. Pentru mulți din membrii Asociației Forța Fermierilor este o chestiune de viață sau de moarte. Noi nu avem solicitări politice, este treaba decidenților politici pe cine desemnează ministru al Agriculturii. Vrem însă ca ministrul Agriculturii să își respecte promisiunile făcute fermierilor. Atât solicităm prin acest protest public. Rămânem parteneri onești de dialog și consultări însă doar în condițiile în care fermierii sunt tratați cu respect”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Consiliul Director al Asociației Forța Fermierilor face un apel la celelalte organizații din mediul asociativ al sectorului agroalimentar să se alăture la acțiunile de protest.

Ascultă interviul:

Citește articolul pe rfi.ro