Fetele și femeile afgane nu mai au acces la învățământul universitar

Via: rfi.ro

„Sunteți cu toții informați cu privire la intrarea în vigoare a ordinului menționat, care suspendă dreptul la învățământ femeilor până la noi ordine”, a declarat, într-o scrisoare adresată tuturor universităților de stat și private din țară, ministrul Învățământului Supetior, Neda Mohammad Nadeem.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ziaullah Hashimi, care a postat scrisoarea pe Twitter, a confirmat, de asemenea, ordinul care interzice fetelor să urmeze studii universitare pentru o perioadă nedeterminată. Nu s-a oferit încă nicio explicație care să justifice această decizie.

„Fără voce”

Universitățile sunt închise cu ocazia sărbătorilor de iarnă și se vor redeschide în martie. “Atât eu, cât și prietenii mei, am rămas fără cuvinte. Nu există cuvinte care să exprime ce simțim. Toată lumea se gândește acum la ce viitor ne așteaptă”, a declarat sub anonimat o studentă, denumită Madina.

“Speranţa ne-a fost luată. Ne-au îngropat visele”, a mai spus aceasta pentru AFP.

Statele Unite și-au exprimat în mod vehement dezacordul față de decizia de a interzice fetelor afgane să urmeze cursuri universitare. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a numit-o o decizie „barbară”. „Talibanii ar trebui să se aștepte ca această decizie, care contrazice angajamentele pe care și le-au luat în mod public și în fața poporului lor, să aibă consecințe serioase pentru ei”, a spus el reporterilor.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este „profund alarmat” de decizia talibanilor de a interzice accesul la învățământ superior fetelor şi le-a solicitat să „asigure acces egal la toate nivelurile de educaţie pentru toate nivelurile”, a declarat marţi purtătorul său de cuvânt. „Secretarul general reiterează că interzicerea accesului la educație nu numai că încalcă drepturile egale pentru femei și fete, dar va avea un impact devastator asupra viitorului țării”, a declarat purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric, într-un comunicat.

Măsuri draconice

După ce talibanii au preluat controlul asupra țării în august 2021, universitățile au fost forțate să implementeze noi reguli, inclusiv să separe fetele și băieții în timpul orelor de curs. Femeilor li se permitea să participe la lecții, dar numai dacă erau predate de femei sau bărbați în vârstă.

Noua interdicție vine la mai puțin de trei luni după ce mii de fete și femei au susținut examenele de admitere la universitate în toată țara.

Multe dintre ele își doreau să facă carieră în domenii precum medicina sau ingineria, deși li se interzisese accesul la învățământul secundar.

Când au revenit la putere, după 20 de ani de război cu americanii și forțele NATO, talibanii au promis că vor fi mai permisivi, dar au adoptat în mare măsură aceeași abordare ultra-riguroasă a islamului pe care au avut-o și când au fost prima data la putere (1996-2001).

În perioada dintre cele două regimuri talibane, fetelor li s-a permis să meargă la școală, iar femeile au putut lucra în toate sectoarele, chiar dacă țara a rămas conservatoare din punct de vedere social.

Dar, de șaisprezece luni, măsurile draconice s-au înmulțit, în special împotriva femeilor, care au fost excluse treptat atât din viața publică, cât și din colegii și licee.

Citește articolul pe rfi.ro