Fondurile de investiții trec prin cea mai bună perioadă din istorie. Care este explicația

Via: Newmoney.ro

Fondul de private equity Morphosis Capital a făcut prima sa investiție în plină epocă de aur a acestei industrii. Iar eventualitatea unei recesiuni este doar o veste bună.

„Ultimii zece ani au fost cel mai bun ciclu de private equity din istorie“, sunt cuvintele cu care Andrei Gemeneanu (43 de ani) începe să povestească despre cum va fi următorul deceniu al fondului de investiții Morphosis Capital, pe care îl conduce cu alți trei parteneri. Unul dintre cele câteva fonduri cu capital parțial local care s-au cristalizat în ultimii doi ani, Morphosis Capital a anun­țat în vară atin­gerea unui prag de capitali­zare de 50 de milioane de euro.

Fondurile de investiții sunt pe val

Performanța fondurilor de private equity (finanțate, la nivel global, de instituții financiare și persoane bogate) are și o mă­sură foarte clară: randamentul mediu generat de acestea a fost de 17% pe an, adică peste piața de capital, după cum subliniază Gemeneanu, un fost executiv din cadrul Unilever care, în urmă cu patru ani, s-a întors alături de soție în țară, cu scopul precis de a face un fond de investiții.

    Ce-i drept, FTSE 100, indexul bursei londoneze care măsoară performanța celor mai valoroase 100 de companii, a avut o creștere de apro­xi­mativ 5% în ultimul an. Despre randamentele pe care le generează depozitele bancare nici nu mai poate fi vorba, acestea fiind real negative.

    Rara avis

    Deși cifrele sunt suficient de con­vingătoare, numărul investitorilor ro­mâni care optează pentru acest instrument este relativ redus. Până în urmă cu doi ani, fondurile de private equity cu com­ponentă locală erau inexistente. Gheața a fost spartă în primăvara lui 2018 de Casa de Insolvență Transilvania (CITR), prin înființarea ROCA. În rândul compa­niilor-țintă, cele pe care fondurile le cum­pără parțial sau integral, private equity este o opțiune de circa 25 de ani, atunci când au intrat în România primele fonduri de in­vestiții străine.

    Administrat de patru parteneri români, nici Morphosis Capital nu este însă un fond românesc în adevăratul sens al cuvântului, componenta locală fiind de circa 10%. Peste jumătate din finanțare provine de la Fondul European de Investiții, brațul investițional al Băncii Europene de Inves­tiții, care vizează dezvoltarea sectorului IMM. Ceilalți acționari sunt Banca Transilvania, șapte-opt familii bogate din Belgia, printre care și Vande Vyvere – investitori semnificativi în imobiliare.

    Acestora li se adaugă șase-șapte investitori locali și, ușor de bănuit, cei patru parteneri – soții Andrei și Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru și Dragoș Petre. Dintre aceștia, experiență strict pe zona de private equity are doar Gabriela Dumitru, care între 2009 și 2017 a coordonat activitatea pentru România a unui fond polonez de investiții.

    Cumulat, partenerii au 40 de ani de ex­pe­riență internațională, însă acesta nu a fost neapărat un argument pentru a atrage investitori și pentru a convinge antreprenori români să-și vândă o parte din afacere. Când a revenit acasă, Andrei Gemeneanu admite că singurele cunoștințe pe care le mai avea erau câțiva colegi de liceu și un coleg de facultate.

    Împreună cu soția, a făcut con­sultanță pentru KKR, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții la nivel glo­bal, care în 2016 analiza o posibilă achi­ziție a lanțului de retail Profi. KKR nu a cu­m­­pă­rat Profi, însă soții Gemeneanu și-au refă­cut rețeaua de contacte relevante.

    Primul pas

    Cele 50 de milioane de euro pe care Morphosis le are la dispoziție vor fi plasate în cel mult zece companii locale, valoarea unei investiții variind între cinci și zece milioane de euro. „Investim doar în România, în IMM-uri cu ritm de creștere sem­nificativ, care au potențial de extindere internațională“, spune Gemeneanu, la două luni după prima tran­zacție.

    Morphosis a cumpărat un pachet mino­ritar de acțiuni din DocProcess, un business înființat în 2005 de soții Liviu și Da­ni­ela Apolzan, care dezvoltă o soluție de auto­matizare a proceselor dintre companii prin robotizare (RPA). Apropo de extindere, DocProcess avea înainte de achiziție un centru de cercetare-dezvoltare în Franța. Acolo va fi consolidată o echipă co­mercială.

    „Rezultatele din piață și impactul solu­țiilor noastre în businessul partenerilor ne-au dat imboldul să atacăm piața euro­peană și, de ce nu, și pe cea globală“, a declarat Liviu Apolzan atunci când tran­zacția a fost anunțată.

    Durata de viață a fondului fiind de un deceniu, primii cinci ani vor fi pen­tru achi­ziții, iar ultimii cinci – pentru vânzare. La cumpărare, fondul acceptă să plătească până la 50% din bani acționarilor.

    O eventuală recesiune nu e cel mai rău scenariu pentru Gemeneanu, pentru că aceasta va extinde lista antreprenorilor dispuși să vândă și ar scădea prețurile de intrare. Până să aleagă DocProcess, spune că echipa sa a analizat 300 de companii. În private equity, recesiunea poate fi o veste bună pentru cel care cumpără și una rea pentru cel care vinde. Iar în cazul particular al fondului Morphosis, o eventuală recesiune ar însemna o oportunitate de cinci ani de acum înainte.

    CV x 4

    Soții Andrei și Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru și Dragoș Petre, cei patru par­­te­neri români care administrează Morphosis Capital, au cumulat 40 de ani de expe­riență internațională.