Franța și Germania sprijin ”ferm și neclintit” pentru aderarea României la Spațiul Schengen

Via: rfi.ro

La prestigioasa Universitate Sorbona din Paris este programată o ceremonie comună cu liderii francez și german, alături de parlamentari din cele două țări, prin care se vor marca 60 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie dintre Franta si Germania, numit Tratatului de la Élysée. De asemenea, președinții parlamentelor vor depune o coroană de flori la Mausoleul Panthéon. Ulterior, la Palatul Élysée va avea loc Consiliul de Miniștri. “Toate acestea vor sublinia încă o dată cât de vie este relația franco-germană și că avansăm împreună în Europa”, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a Palatului Élysée.

La aniversarea a 60 de ani de la Tratatul de la Élysée care a consfințit reconcilierea dintre Franța și Germania, ambasadorii Franței și Germaniei în România, Laurence Auer și Peer Gebauer, afirmă că “niciodată nu a fost atât de important să arătăm că reconcilierea și acțiunile care urmează reconcilierii sunt posibile” și promit că sprijinul Parisului și Berlinului pentru aderarea României la spațiul Schengen va rămâne “ferm și de neclintit”.

”CaleaEuropeană.ro: Ultima întrebare are o sensibilitate specială pentru România. Am sperat cu toții că, de la 1 ianuarie 2023, România va deveni parte din spațiul Schengen. Eforturile noastre naționale pentru acest obiectiv au fost cumva alimentate și de sprijinul pe care Franța și Germania l-au declarat public, pentru că ne amintim de discursul pe care fostul ministru de externe francez Jean-Yves Le Drian l-a avut în Parlamentul României și de discursul cancelarului Olaf Scholz la Praga. Dar Austria a avut o altă opinie și am primit în schimb un veto. Cum putem depăși acest impas anul acesta? Sprijinul Germaniei și Franței pentru aderarea României la Schengen va rămâne nediminuat și de neclintit ca anul trecut?

Dr. Peer Gebauer: Pot să vă asigur că sprijinul nostru, și sunt sigur că vorbesc aici și în numele lui Laurence și al guvernului francez, că sprijinul nostru comun pentru aderarea României la Schengen va rămâne ferm și de neclintit. Am susținut în mod activ extinderea spațiului Schengen și am fost, de asemenea, la fel de dezamăgiți ca și dumneavoastră de faptul că nu am reușit să obținem acest rezultat la ultimul Consiliu Justiție și Afaceri Interne din decembrie. Vă spun de ce sprijinul nostru va rămâne așa cum este. Nu este doar în interesul României și al poporului român să facă parte din familia Schengen. Este și în interesul nostru. Este în interesul european. Există acest unghi geopolitic, pe care Laurence tocmai l-a abordat, în ceea ce privește extinderea UE. Același lucru este valabil și pentru extinderea Schengen. În vremuri de criză, este și mai important să ne apropiem și să ne deschidem unii către alții. Iar acest lucru are o relevanță foarte practică, de exemplu, atunci când vine vorba de ajutorul nostru care trece prin România către Ucraina sau invers în ceea ce privește exporturile din Ucraina, care sunt facilitate prin România. La un moment dat, sperăm că vom putea pune mai mult accent pe reconstrucția din Ucraina. Din nou, este extrem de important atunci să avem granițe deschise, să avem un flux liber de bunuri de sprijin și de ajutor.

Citește articolul pe rfi.ro