Guvernul Orban și-a asumat răspunderea. PSD va depune joi moțiunea de cenzură

Via: rfi.ro

Premierul Ludovic Orban a prezentat în fața Parlamentului proiectul de asumare a răspunderii Guvernului pe modificarea legii electorale.

”Guvernul pe care îl conduc a luat decizia de a-și angaja răspunerea în fața Parlamentul pentru modificarea legii alegerilor locale, astfel încât să permitem cetățenilor să-și aleagă primarii printr-un sistem de alegeri care să confere legitimitate primarilor, anume prin 50%+1 din alegătorii care-și exercită dreptul de vot. Acest mecanism de vot e unul care cred că nu conferă un drept deplin cetățenilor dintr-o comunitate locală de a alege un primar care să aibă legitimitate pentru a conduce destinele comunității. Acest sistem restrânge dreptul cetățenilor nemulțumiți dintr-o comunitate locală de a schimba un primar care nu și-a făcut treaba, care nu și-a respectat promisiunile electorale”, a declarat șeful Executivului.

Premierul a subliniat că 80% dintre cetățeni sunt nemulțumiți de primarul lor: ”Chiar dacă numărul cetățenilor nemulțumiți de gestionarea comunității depășește procentul de 70% sau chiar dacă 80% din cetățeni au fost nemulțumiți, n-au putut să schimbe primarul”.

Mesajul premierului Orban către PSD

Ludovic Orban le-a spus social-democraților că ar trebui să susțină alegerea primarilor în două tururi, întrucât peste 1.500 din primarii PSD care au câștigat alegerile au fost aleși cu 50% plus 1: ”Am văzut că PSD a anunțat că depune o moțiune de cenzură. Sincer, nu înțeleg motivele acestei moțiuni. M-am uitat pe rezultatele alegerilor locale din 2016, în care trebuie să știți, domnilor parlamentari care nu știți, peste 1.500 din primarii care au câștigat alegerile au fost aleși cu 50% plus 1. Păi, voi ar trebui să susțineți acest sistem de alegere”.

Premierul i-a întrebat pe social-democrați dacă se tem că primarii lor nu vor mai avea capacitatea de a obține voturi: ”Poate vă e frică că acești primari nu și-au făcut treaba în comunitățile locale, că au fost afectați de guvernarea dezastruoasă pe care le-ați adus-o ca o năpastă peste capul românilor, că nu mai au capacitatea să ia 50% plus 1, deși ați pompat toate resursele, fără număr, de la bugetul de stat, fie din fondul de rezervă al Guvernului, fie din PNDL distribuit pe bani frumoși, fie prin toate vacile de muls, reușind să inventați până și cum să finanțați comunități PSD, fără să aveți bani de la buget, prin celebrul FDI”.

PSD va depune joi moțiunea de cenzură

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că moţiunea de cenzură va fi depusă joi: ”Mâine dimineaţă vom depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Opoziţia se bucură când Puterea îi oferă motiv să depună mai multe moţiuni”.

”Categoric, dorim să treacă moţiunea de cenzură. Matematic nu avem voturile”, a recunoscut social-democratul, care a precizat însă că nici PNL nu avea matematic voturile necesare când a demis Guvernul Dăncilă printr-o moțiune de cenzură.

Citește articolul pe rfi.ro