Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. PSD sesizează CCR

Via: rfi.ro

ACTUALIZARE 2: Premierul Ludovic Orban: ”În locul PSD, eu aș tăcea din gură în privința justiției, în următorii cinci ani (…). Nu mă tem de nici o moțiune de cenzură”.

ACTUALIZARE 1: PSD va sesiza Curtea Constituțională în privința a două proiecte pentru care Guvernul Orban și-a asumat joi răspunderea, a anunțat liderul interimar al formațiunii, Marcel Ciolacu. E vorba de prorogarea termenului pentru intrarea în magistratură și de transportul elevilor. ”Legile sunt într-o formă înaintată în dezbatere în Parlament. Nu înțeleg de ce s-a venit cu asumare. Considerăm că există un conflict constituțional, atâta vreme cât sunt în dezbatere”, a declarat social-democratul.

Principalele declarații ale premierului Ludovic Orban, joi, în Parlament:

Despre legile justiției:

– Primul proiect de lege se referă la modificarea pe justiție. Proiectul de lege inițial a prevăzut prorogare pentru pensionarea anticipată a magistraților, pentru trecere de la complete de doi la trei judecători și privind pregătirea la INM

– Am luat act că Parlamentul a adoptat modificările de prorogare pentru pensionarea magistraților și complete

– Am scos din lege prorogarea pentru pensionare anticipată și trecerea la complete de trei și am păstrat articolele privind stagiul de pregătire la Institutul Național al Magistraturii, de la doi la patru ani

– Dacă nu am fi luată acestă inițiativă, sistemul de justiție ar fi fost grav afectat

Despre OUG 51:

– OUG 51 a creat situații negative în domeniul transportului intrajudețean. Există copii care nu merg la școală, pentru că nu li se mai decontează naveta școlară

– Am respins șase amendamente ale parlamentarilor la acest proiect, am acceptat două amendamente

Despre plafoanele bugetare:

– Guvernul își angajează răspunderea pe acest proiect, pentru că obiectivul nostru e ca proiectul legii bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale să fie adoptat până la 31 decembrie

– E vital pentru buna funcționare a economiei să cunoască foarte clar ce se va întâmpla anul viitor. De asemenea, instituțiile să știe cum să își planifice toate cheltuielile și investițiile

– Cred că ați constatat că în acest an deficitul bugetar va depăși 4% din PIB. E clar că urmare a acestui deficit, trebuie să facem pași spre a readuce deficitul sub 3%. Acesta e obiectivul nostru, care nu poate fi atins însă în 2020

– Anul viitor trebuie aplicate și legea pensiilor, legea salarizării în sectorul public, care angajează și alte cheltuieli suplimentare. Cu toate acestea, în Parlament e în continuare o febrilitate de adoptare a altor legi care genereză cheltuieli suplimentare

– Suntem într-o situație extrem de dificilă

Citește articolul pe rfi.ro