Iohannis taxează votul Austriei împotriva aderării României la Schengen: O atitudine regretabilă şi nejustificată ce riscă să afecteze unitatea şi...

Via: Newmoney.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că este profund nedreaptă opoziţia Austriei în Consiliul JAI de joi în care a fost dat votul privind aderarea României la Schengen. Şeful statului a adăugat că „aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic şi nu ne vom opri până nu îl vom atinge”.

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, pe fondul opoziţiei Austriei, este profund nedreaptă pentru ţara noastră şi cetăţenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre şi instituţiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realităţi şi să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil şi dificil de înţeles pentru întreaga Uniune Europeană.

Atitudinea regretabilă şi nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea şi coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a mai spus că „România va continua să acţioneze cu responsabilitate, hotărâre şi bună credinţă în direcţia consolidării securităţii interne a Uniunii Europene, aşa cum a făcut-o şi până acum. Mulţumesc tuturor statelor membre şi Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE şi în consolidarea proiectului european, au susţinut aderarea ţării noastre”.